duminică, 18 noiembrie 2012

Sadismul unor politicieni

Am văzut un material despre casele unor domni din politica la vârf.
Videanu şi Dragnea şi-au tras nişte viloace de spaimă, cu jdemii de camere.
Constatarea mea?
Domnule, ăştia îşi urăsc nevestele.
Dar nu aşa, ca orice bărbat normal care de douăj de ani poartă jugul căsniciei, ci visceral, acerb, aproape satanic.
Vă închipuiţi ce chin sisific pe bietele femei să măture, să şeargă praful şi să bată covoarele din toate camerele alea?
Sadism în toată regula !

luni, 5 noiembrie 2012

Elena Udrea jurnal de bloc V

03.11. anu ăsta care este
Presa e călare pe mine, minut cu minut. Mă vânează ca pe o căprioară rănită şi astă mă deprimă extraordinar. Ordinarii!
Când eram ministră se gudura la picioarele mele (purtam tocuri) ca să le dau o savarină, un pepsic, o colă. Se înghesuia care mai de care să le bag în cont o reclamă, un anunţ, un ceva.
Acuma sunt haită pe urmele mele, nu pot să scot nasu pe bulevard că e trei patru presari după mine.
Şi ce întrebări tâmpite îmi pun: Credeţi că veţi câştiga, ce şanse aveţi, o să ajungeţi în parlament?
Tâmpiţii!
Se vede că inculţii ăştia care crede că s-a născut cu microfonu în mână, n-are pic de cultură generală, nu au citit literatură, ioc!
Că a spus Caragiale (sau Creangă?) : De mă voi scula, pre mulţi am să-i proptesc!!!
Lasă, că îmi vine mie rândul ...
Totuşi, când mă retrag în micul meu apartament micuţ şi cochet de la etaj, am şi eu oaza mea de linişte. Croşetez la mâneca aia de la alegerile de acu patru ani (cred că s-a făcut mâneca de patru metri) şi depăn amintiti în subconştient. Cum mă plimbam eu cu telescaunul, cu telecabina, cu teleguţa.
Doamne şi ce bine îmi stătea în haine de moroşancă...
Trebuia să mă duc eu să candidez în Oaş, nu ţoapa aia de Paula Voşş, agramata aia cu nasul ca un vârf de penis, că pe mine mă iubeşte moroşcanii, cu ca romaşcanii ăştia că se uită după mine ca după a noua minune a lumii.
Totuşi îmi lipseşte ceva, un pisic, pe care să îl mângâi şi să îl ţin în braţe, mâine am să mă duc la buticu di colţ să îmi iau unul.
Ori mai bine fac comandă pe internet, să mi-l trimită prin e-mail că merge mai repede !

duminică, 4 noiembrie 2012

Elena Udrea Jurnal de bloc IV

3.11 anu electoral.

Mor de ciudă, m-a invitat Traian la ziua lui, dar nu pot pleca, e tot oraşu cu ochii pe mine, presa stă la scara blocului înarmată cu camere, microfoane, reportofoane, pixuri şi carneţele. Trebuie să mă îmbrac în fiecare dimineaţă în ginşii ăia anoşti, cu sweaterul de poliester şi să defilez prin oraş la cumpărături. Şi nici nu pot să mă duc pe la magazinele mai rafinate, trebuie să intru în dughenele de cartier şi să mă entuziasmez la tot felul de chiciuri oribile. De-ale gurii îmi cumpăr de formă de la piaţă, deşi trebuie să recunosc că au romanaţii ăştia nişte legume foarte bune, cred că le injectează cu ceva hormoni, că de când mă hrănesc bio, mi-a crescut energia pozitivă. Simt că mă pot bătea cu toată lumea !
Ah! şi cât mi-aş fi dorit o petrecere mai mondenă aşa, cu neşte caviare, o şampanie bună, o văcuţă de kobe, ceva fructe exotice şi o tartă cu frişcă. Să mă îmbrac cu tocuri şi cu decolteu, să fac un tango cu Traian pe parchetul proaspăt ceruit de la Foişor, să ne soarbă lumea din priviri. Lasă, la anu, că trece criza asta... mi-a promis Traian solemn că iară mă pune ministră la guvern.
De-a bia aştept !

vineri, 2 noiembrie 2012

Elena Udrea jurnal de bloc III

30.10 anu ăsta

Azi dimineaţă în timp ce îmi făceam un nes rece cu apă de la robinet (au ăşti romaşcanii o apă aşa de bună că seamănă cu apa plată) mi-a sunat soneria de la intrare. M-am aranjat repede şi am deschis, crezând că e ceva nişte reporteri să îmi ia un interviu casnic. Aveam pregătite neşte fursecuri, o sticlă cu apă plată (de la robinet) şi neşte bomboane de mentă, ca să fac niţel protocol, că aşa se cuvine cu presa, doar le ştiu obiceiurile.
Când colo, ce să vezi, o aia, o paţachină cu bigudiurile pe cap ascunse sub un batic, zmângălită toată cu farduri şi cu o cană goală în mână.
S-a recomandat că e vecina Cuţa de la doi şi mă roagă dacă n-am să îi împrumut o cană de zahăr până se duce la marchetul de la colţ, că al ei s-a terminat.
Mi-a venit să o dau la dracu şi să îi trântesc uşa în nas, dar mi-am dat seama că face parte din corpul electoral, aşa că mi-am pus zâmbetul numărul şapte şi am invitat-o înăuntru. Am servit-o cu fursecuri, i-am umplut cana cu vârf (i-aş fi dat un kil întreg de zahăr, dar mi-era teamă că interpretează ca mită electorală) i-am dat şi un pahar de apă plată pe care doar l-a gustat şi a strâmbat din nas fufa şi de-abia am reuşit să scap de ea. Tot insista să ne vizităm ca vecinii, că şi ea are pasiune pentru tricotatul cu andrele şi că la tinereţea ei a fost activistă de partid ca şi mine la comitetul judeţean pîcîrî, până la urmă m-am prefăcut că am o migrenă şi m-a lăsat dracului în pace.
Ei, asta a fost greşeala fatală, cana aia de zahăr.
Că toată dimineaţa m-am trezit cu o defilare de vecine la uşă, care mai de care mai fardate şi mai zmângălite.
Ba sare, ba zahăr, ba făină, ba griş (ce tupeu!) mi-a venit să mă iau cu mâinile de cap. Până la urmă, ca să scap, m-am îmbrăcat şi am plecat în oraş.
Oricum, trebuia să ies până la marchetul din colţ, că mi-au consumat belitele astea, toată provizia de alimente de bază !
Dă-mi Doamne putere să rezist până în nouă ...

joi, 1 noiembrie 2012

Elena Udrea JURNAL DE BLOC II

29.10 . anu tristeţii mele
N-am închis un ochi toată noaptea, n-am putut pune geană pe geană. Dimineaţa, în oglindă, aveam cearcăne de trei degete şi un gol mare  în cap. Sper să nu rămân aşa !
Cum dracu poa să doarmă oamenii în cutiile astea de carton, se aude cea mai mică scârţâitură, cel mai mic geamăt, cel mai mic frecuş...
Imediat după miezu nopţii unii de deasupra, ori din stânga - n-am reuşit să localizez perfectă- au început să se zbânţuie în draci de rupeau arcurile de la somieră. Mâine o să mă duc să le cumpăr una nouă, pe buret ca să nu mai mă excit ascultându-i. Pe vecinul perete în perete, l-am auzit toată nopticica cum se băseşte (cred că am scris corect). Acum mă căiesc că n-am pus să îmi antifoneze coşmelia asta, nişte ştraifuri de polistiren gros şi scăpam de calvarul ăsta. Doamne , cum o să rezist io o lună întreagă?
Azi noapte m-am sculat, mi-am băgat vată în urechi, m-am aşezat la măsuţă şi am scris o poezie. Nu ştiu ce mi-a venit, dar simţeam că am un tren care îmi circulă prin cap şi am început să scriu involuntar. Să vedeţi ce mi-a ieşit:

Gara este locul
În care trenurile intră portocalii
Şi ies albastre
Trec peste poduri albe 
Care se fac verzi
Şi şuieră cu spor
Pentru elector
Mâine o să-i pun pe cei din stafu de campanie să o perie puţin şi am s-o public pe la vreo televiziune pe undeva ca să îmi descopere electoratu şi latura sensibilă.