duminică, 18 noiembrie 2012

Sadismul unor politicieni

Am văzut un material despre casele unor domni din politica la vârf.
Videanu şi Dragnea şi-au tras nişte viloace de spaimă, cu jdemii de camere.
Constatarea mea?
Domnule, ăştia îşi urăsc nevestele.
Dar nu aşa, ca orice bărbat normal care de douăj de ani poartă jugul căsniciei, ci visceral, acerb, aproape satanic.
Vă închipuiţi ce chin sisific pe bietele femei să măture, să şeargă praful şi să bată covoarele din toate camerele alea?
Sadism în toată regula !

luni, 5 noiembrie 2012

Elena Udrea jurnal de bloc V

03.11. anu ăsta care este
Presa e călare pe mine, minut cu minut. Mă vânează ca pe o căprioară rănită şi astă mă deprimă extraordinar. Ordinarii!
Când eram ministră se gudura la picioarele mele (purtam tocuri) ca să le dau o savarină, un pepsic, o colă. Se înghesuia care mai de care să le bag în cont o reclamă, un anunţ, un ceva.
Acuma sunt haită pe urmele mele, nu pot să scot nasu pe bulevard că e trei patru presari după mine.
Şi ce întrebări tâmpite îmi pun: Credeţi că veţi câştiga, ce şanse aveţi, o să ajungeţi în parlament?
Tâmpiţii!
Se vede că inculţii ăştia care crede că s-a născut cu microfonu în mână, n-are pic de cultură generală, nu au citit literatură, ioc!
Că a spus Caragiale (sau Creangă?) : De mă voi scula, pre mulţi am să-i proptesc!!!
Lasă, că îmi vine mie rândul ...
Totuşi, când mă retrag în micul meu apartament micuţ şi cochet de la etaj, am şi eu oaza mea de linişte. Croşetez la mâneca aia de la alegerile de acu patru ani (cred că s-a făcut mâneca de patru metri) şi depăn amintiti în subconştient. Cum mă plimbam eu cu telescaunul, cu telecabina, cu teleguţa.
Doamne şi ce bine îmi stătea în haine de moroşancă...
Trebuia să mă duc eu să candidez în Oaş, nu ţoapa aia de Paula Voşş, agramata aia cu nasul ca un vârf de penis, că pe mine mă iubeşte moroşcanii, cu ca romaşcanii ăştia că se uită după mine ca după a noua minune a lumii.
Totuşi îmi lipseşte ceva, un pisic, pe care să îl mângâi şi să îl ţin în braţe, mâine am să mă duc la buticu di colţ să îmi iau unul.
Ori mai bine fac comandă pe internet, să mi-l trimită prin e-mail că merge mai repede !

duminică, 4 noiembrie 2012

Elena Udrea Jurnal de bloc IV

3.11 anu electoral.

Mor de ciudă, m-a invitat Traian la ziua lui, dar nu pot pleca, e tot oraşu cu ochii pe mine, presa stă la scara blocului înarmată cu camere, microfoane, reportofoane, pixuri şi carneţele. Trebuie să mă îmbrac în fiecare dimineaţă în ginşii ăia anoşti, cu sweaterul de poliester şi să defilez prin oraş la cumpărături. Şi nici nu pot să mă duc pe la magazinele mai rafinate, trebuie să intru în dughenele de cartier şi să mă entuziasmez la tot felul de chiciuri oribile. De-ale gurii îmi cumpăr de formă de la piaţă, deşi trebuie să recunosc că au romanaţii ăştia nişte legume foarte bune, cred că le injectează cu ceva hormoni, că de când mă hrănesc bio, mi-a crescut energia pozitivă. Simt că mă pot bătea cu toată lumea !
Ah! şi cât mi-aş fi dorit o petrecere mai mondenă aşa, cu neşte caviare, o şampanie bună, o văcuţă de kobe, ceva fructe exotice şi o tartă cu frişcă. Să mă îmbrac cu tocuri şi cu decolteu, să fac un tango cu Traian pe parchetul proaspăt ceruit de la Foişor, să ne soarbă lumea din priviri. Lasă, la anu, că trece criza asta... mi-a promis Traian solemn că iară mă pune ministră la guvern.
De-a bia aştept !

vineri, 2 noiembrie 2012

Elena Udrea jurnal de bloc III

30.10 anu ăsta

Azi dimineaţă în timp ce îmi făceam un nes rece cu apă de la robinet (au ăşti romaşcanii o apă aşa de bună că seamănă cu apa plată) mi-a sunat soneria de la intrare. M-am aranjat repede şi am deschis, crezând că e ceva nişte reporteri să îmi ia un interviu casnic. Aveam pregătite neşte fursecuri, o sticlă cu apă plată (de la robinet) şi neşte bomboane de mentă, ca să fac niţel protocol, că aşa se cuvine cu presa, doar le ştiu obiceiurile.
Când colo, ce să vezi, o aia, o paţachină cu bigudiurile pe cap ascunse sub un batic, zmângălită toată cu farduri şi cu o cană goală în mână.
S-a recomandat că e vecina Cuţa de la doi şi mă roagă dacă n-am să îi împrumut o cană de zahăr până se duce la marchetul de la colţ, că al ei s-a terminat.
Mi-a venit să o dau la dracu şi să îi trântesc uşa în nas, dar mi-am dat seama că face parte din corpul electoral, aşa că mi-am pus zâmbetul numărul şapte şi am invitat-o înăuntru. Am servit-o cu fursecuri, i-am umplut cana cu vârf (i-aş fi dat un kil întreg de zahăr, dar mi-era teamă că interpretează ca mită electorală) i-am dat şi un pahar de apă plată pe care doar l-a gustat şi a strâmbat din nas fufa şi de-abia am reuşit să scap de ea. Tot insista să ne vizităm ca vecinii, că şi ea are pasiune pentru tricotatul cu andrele şi că la tinereţea ei a fost activistă de partid ca şi mine la comitetul judeţean pîcîrî, până la urmă m-am prefăcut că am o migrenă şi m-a lăsat dracului în pace.
Ei, asta a fost greşeala fatală, cana aia de zahăr.
Că toată dimineaţa m-am trezit cu o defilare de vecine la uşă, care mai de care mai fardate şi mai zmângălite.
Ba sare, ba zahăr, ba făină, ba griş (ce tupeu!) mi-a venit să mă iau cu mâinile de cap. Până la urmă, ca să scap, m-am îmbrăcat şi am plecat în oraş.
Oricum, trebuia să ies până la marchetul din colţ, că mi-au consumat belitele astea, toată provizia de alimente de bază !
Dă-mi Doamne putere să rezist până în nouă ...

joi, 1 noiembrie 2012

Elena Udrea JURNAL DE BLOC II

29.10 . anu tristeţii mele
N-am închis un ochi toată noaptea, n-am putut pune geană pe geană. Dimineaţa, în oglindă, aveam cearcăne de trei degete şi un gol mare  în cap. Sper să nu rămân aşa !
Cum dracu poa să doarmă oamenii în cutiile astea de carton, se aude cea mai mică scârţâitură, cel mai mic geamăt, cel mai mic frecuş...
Imediat după miezu nopţii unii de deasupra, ori din stânga - n-am reuşit să localizez perfectă- au început să se zbânţuie în draci de rupeau arcurile de la somieră. Mâine o să mă duc să le cumpăr una nouă, pe buret ca să nu mai mă excit ascultându-i. Pe vecinul perete în perete, l-am auzit toată nopticica cum se băseşte (cred că am scris corect). Acum mă căiesc că n-am pus să îmi antifoneze coşmelia asta, nişte ştraifuri de polistiren gros şi scăpam de calvarul ăsta. Doamne , cum o să rezist io o lună întreagă?
Azi noapte m-am sculat, mi-am băgat vată în urechi, m-am aşezat la măsuţă şi am scris o poezie. Nu ştiu ce mi-a venit, dar simţeam că am un tren care îmi circulă prin cap şi am început să scriu involuntar. Să vedeţi ce mi-a ieşit:

Gara este locul
În care trenurile intră portocalii
Şi ies albastre
Trec peste poduri albe 
Care se fac verzi
Şi şuieră cu spor
Pentru elector
Mâine o să-i pun pe cei din stafu de campanie să o perie puţin şi am s-o public pe la vreo televiziune pe undeva ca să îmi descopere electoratu şi latura sensibilă.


 

miercuri, 31 octombrie 2012

Elena Udrea JURNAL DE BLOC I

24.10. anu curent
Trebuie să recunosc cu mâna pe decolteu că a fost extrem de dificilă şi dincalea afară trecerea asta de la blog la bloc.
Doamne cum pot să trăiască oamenii în cutiile astea de chibrite?
Nu îmi explic fenomenul decât printr-o lipsă totală de bun gust şi de bun simţ.
Să te complaci locuind în mizeria asta !

25.10 anu ăsta
Mi-e tare greu încălţată în opincuţe, fără tocuri simt că ameţesc. Parcă nu sunt eu. Plus că a trebuit să îmi cumpăr şi pulovere pe gât, flanele cu nasturi şi pantaloni reiaţi.
Plânge sufletul în mine când mă vâd în oglindă, smăn cu o mahalagioaică de duzină, mai ales că am renunţat şi la machiaj. Consilierul de campanie mi-a indicat să fiu cât mai natur, futu-i muma-n cur !

26.10 anu alegerilor
Stada e plină de hârtoape, dau în gropi din metru în metru, am ferfeniţat deja o pereche de opincuţe. E drept că le iau de la second hand, dar mă enervează să tot încerc să le asortez la sweaterul de poliester.
L-am chemat pe rimar şi i-am dat ordin să asfalteze strada.
Doamna Nuţie, mi-a replicat el aproape obraznic, nu se face să ne dedăm la d-alde d-astea în campanie, că ne judecă lumea şi scădem în ochii alegătorilor.
I-am băgat în mă-sa de alegători, că mă doare-n soft de ei şi i-am dispus să asfalteze strada. Nu toată, doar până la mine la scară.

27.10 tot anu ăsta
Am început să descoper mici plăceri în aranjarea perdeluţelor de creton, a covoraşelor de iută şi a prosoapelor din baie. N-am mai făcut chestii din astea din vremea studenţiei. Mi-am luat şi mobilă, nişte alea drăguţe de placaj şi buret, ce mai, încep o viaţă nouă. Am centrală, am cablu, frigider, maşină de spălat, tot ce vrea sufleţelul meu. Păcat că n-o să ajung să le folosesc !

28.10 anu blocului
Am văzut că iară se iau ăşta de la antene de mine, băgaia-ş, troglodiţii dracului, păi ei nu ştie că mandatu de deputat cere şi sacrificii? Cred ei de bunăvoie m-am mutat în romanaţii ăştia fără aer, fără perspectivă, fără... oh!
Păcat că nu avem circumscripţie la Nisa, că era altceva, da lasă că am timp patru ani să aranjez ceva în sensu ăsta. De fapt tebuie în primul an şi jumătate, că după ce pleacă Traian....

marți, 30 octombrie 2012

Dor de preşedinte

Pustie şi tristă România fără zâmbetele în colţul gurii ale domnului Traian Băsescu.
Mărturisesc ruşinat că îmi lipseşte Preşedintele, hăhăielile lui sunt tonifiante şi pline de vitamină, precum aspirina de acid acetilsalicilic.
Şi de asemeni mă cuprinde o tristeţe iremediabilă gândind cum se plimbă el pe culoarele pustii ale Cotroceniului, însingurat şi fără ţintă, un exilat în feuda propriei măreţii.
Dar , gândesc, e doar o fază de moment, îl văd cum ascuns într-o debara plină cu scule de lăcătuşerie de la mezanin, îşi ascute, precum lupul din poveste, dinţii şi limba cu un raşpel ruginit şi cum face probe de voce într-o pungă de hârtie rămasă de la un hamburger:
Trei iezi cucuieţi
Uşa mami descuieţi...
Iar iezii USL- ului, ca şi fraierii din poveste, vor crede că e mămuca plină la subsioară de mălăieş...
Primul ied care va fi halit va fi Ponta, apoi ieduţul Crin şi ascuns sub copaia de la Antena 3 va rămâne să aştepte capra adevărată, doar iedul cel mic şi cu caş la gură... of Doamne, pe ăsta niciodată nu ţin minte cum îl cheamă...

Deci dorul meu sfâşietor
Se preface în amor
Dulce, siropos, fierbinte
Pentru domnul Preşedinte

Sper să fie ca-n poveste
Uite-l , na, că nu mai este
Dedesupt să-i ardă trocul
Oare cine-aprinde focul ?

luni, 29 octombrie 2012

Uraaa, începe campania

Circul electoral a început- doamne nu mai pot de o plăcere masochistă, e la fel  datului cu brifta în... ştiţi voi unde.
O să îmi cumpăr o rudă de parizer ieftin făcut din gheare de pui, şorici de oaie şi urechi de porc inanit, o sticlă de bere de malţ cu gust puternic şi amărui, pâine nu îmi trebuie, că pot mânca ce rămâne de la strachina motanului şi o să stau în fotoliu cu mânurile pe telecomandă să urmăresc dările în stambă de la televizor.
Dar ce distracţie va fi dacă aşa cum se zvoneşte o să cam lipsească stând cam cu capul la cutie, cele două dive ale mele, mâncale-aş fotogenia.
Elena Udrea dusă să locuiască o lună la bloc la Roman, ca o romancă adevărată să candidească acolo mai mult pe şestache.
Şi Roberta a lui Anastase care ăşi aranjează plină de bunăcuviinţă ploile la Ploieşti, unde se ştie că ploaie cu mandate daibojeneşti.
Amândouă divele mele, au luat campania apostoleşte, Elena coborându-se de pe tocuri şi împărţind în diaspora de la Romanaţi cărţi de citit (că mai sunt şi altfel de cărţi, bunăoară cele de alegător) iar Roberta retrăgându-se din faţa presei cu spini, în propria tipografie unde editează un ziar gratuit cu poze alb- negru (mai mult negru).
Şi mai sunt câteva doamne de care nu vreau să mă lipsesc, Sulfinica cea galeşă, doamna cu Ciocu Mic udat cu apă din pahar, doamna Anca "să transportaţi bineee !!! " şi cam atât, că restul sunt firave şi fără miere pe foncţie.
Şi simt nevoia să fac un îndemn general Divelor care îmi sunt delicatese televizoristice, campanistice şi alegătoristice:
Fetele mele ! Doamnelor ! Silfidelor ! Gugureşelor !
Nu vă trageţi înapoi, nu vă dezlipiţi de bară, de sticlă, de interviuri, de defilări pe toace cu decolteurili în prim plan.
Fiţi Raskolnicovnice, agresive, punitive, subversive, cu gura mare, bătăioase, tăioase, mincinoase şi tot tacâmul despre care ştiţi ca nimeni altele !
Că nu are ce să vi se întâmple, mai rău de atât nu puteţi ajunge !
Sau ?

duminică, 26 august 2012

Pierdut în Europa- I

Eu sunt de profesie român domne, douaăşpatru de ore pe zi, altă preocupare nu am decât asta şi ca să nu îmi dau neamu de ruşine, fac tot ce trebuie să facă un român: fur, mint, înşel... de mierlit n-am mierlit pe nimeni, m-a ferit Dumnezeu, dar daca ar fi la o adică... ce te uiti bă nea ziaristule aşa, am zis că n-am omorât pe nimeni, dar de dat în cap am dat la o mie, vezi nu îţi mai zgâi lentilele alea de opteşpe, că acu îţi fac mecla compot... ei hai nu te speria, că am glumit... sunt un om paşnic de felul meu, ţi-am zis... până când îmi sare muştaru... hai pune mâna şi scrie, ai zis că vrei sa-ţi povestesc viaţa mea. Păi poţi scrie un roman nenicule, nu un articolaş la ziarul ăla de rahat care te plateşte cu nasturi... aşa viaţă am trăit eu... băgami-aş, că m-a procopsit Dumnezeu cu năravu ăsta să n-am pace, să mă mişc ca banu... am colindat toata Europa asta domne, mai putin doua tari, Malta si Rusia, da de fapt Rusia nici nu e tara, e o claca de imputiti, bagale-as la toti, ca ne-a supt sangele jde ani... asa e bre am colindat toata Europa si uite ca m-am impotmolit acilea in Spania asta... e, nu zic ca imi place, e spanioloaicele astea focoase parca au pe dracu in ele de le mananca pe dinauntru, rele de cur ca dracu, cand intri pe mana lu cate una te stoarce ca pe o lamaie. Eu ce sa zic cand am venit incoa aveam o suta zece kile pe muchie, acu mai trag numa nouasopt de la sportu asta cu zdranga- zdranga, uite mutu nu e mutu, da macar traiesc boiereste. Am doua babete, le fac cu schimbul si ma tin muierile pe boabe si pe lovele... trai si huzur! Da n-am stare, ma arde talpile sa ma uschesc. Vreau sa iau america la rand. Am gasit un tovaras al meu din Valcea si avem de gand sa o lom spre Mexic cum s-or ostoi nitel caldurile astea. Am auzit ca la Acapulco daca esti tare in carosa, duci viata alba. Misuna milionarele flamande dupa carici ca mustele... dar sa-ti povestesc cum am ajuns aici la Madrid... eram la Strasburg, anu asta prin februarie, lucram pentru unu Oaie, mafiot mare, un tigan de la Otopeni care facea trafic cu femei, aducea fetite din Bucuresti, sanchi cica sa fie dansatoare la Paris si dupa aia le baga la bordele sa produca, eu eram gorila lu ala, un tigan buzat si urat ca dracu. Ei si la o tura, ce sa vezi mi-a cazut cu tronc o fetita... am pus ochii pe ea din prima, dar si buzatu la fel... vruia sa-i faca felul la el in birou... fata, finuta, plina de de toate alea, numa tate numa cur, n-a vrut sa se lase, a inceput sa urle in birou cand a pus ala mana pe ea. Eu, una doua, ca parca mi-a luat dumnezeu mintile, am spart usa si am intrat peste tigan. Era cu pantalonii in vine si o alerga pe fata in jurul biroului. Saraca, era in fofoloanca goala ca ii rupsese baragladina toate hainele. Numa ce l-am atins la mecla si a cazut ca o mamaliga. Nu tinea la pumn, era fatalau dara- r moartea-n el. Fata cand la vazut plin de bors la muzicuta a inceput sa urle si mai tare... A trebuit sa-i trag si ei vre-o doua scatoalece ca sa o aduc la normal. Dupa aia am infofolit-o intr-un pardesiu de-al buzatului am luat-o pe umar si am urcat-o in masina. Am condus sase ore in draci pana la........ acolo am luat o camera la u motel si m-am dus cu fata la hogeac. Ea tremura ca o frunza. I-am dat sa manance bine si am culcat-o. Era speriata ca o turturea. Eu imi faceam planuri. Unde dracului sa ma duc sa nu ma gaseasca tiganul... ca ala avea mafie peste tot ma bunghea si in gaura de sarpe. Fata tipa in somn si se zmiorcaia... era ca un copil. Da ce tate avea, mama doamne, ca n-am mai rezistat, m-a incalarit pe ia si ce sa vezi era fata mare, doamne n-am mai avut in viata mea o fata mare, cand am vazut-o plina de sange pe bulane, m-am speriat, am crezut ca i-am spart apendicita in ea sau vre-un alt organ... Nici n-am mai avut orgasm am lasat-o asa plina de sange m-am urcat in masina si am taiat-o spre granita spaniola. Nu aveam nici acte la mine ca in graba cu care fugisem, mi-am lasat pardesiul in biroul buzatului. Bani, doar niste maruntis, vre-o cateva sute de Euro si o carte de credit. In rest eram porumbiel. Ce sa fac, ce sa fac, norocul meu ca sunt tare la geografie si la orientare turistica, am facut o cercetare topografica a locului si mi-am dat seama ca era o jucarie sa trec granita pe jos, traversand Pirineii. Jucarie pe dracu, munti mai ai naibii ca astia n-am vazut in viata mea. In timp ce imi beam eu cafeaua in gara din... numa ce ma trezesc cu fata- Jana o chema- peste mine. Trasa plina de cearcane invelita tot in pardesiul ala. Imi vazuse masina parcata in fata garii... buna fata! M-am dus cu ea de i-am luat niste haine calduroase si am tras la un hotel. Acolo am facut dragoste din nou. De data asta a mers snur. Era arzoaica si plina de draci.. . Doamne fie-i tarana usoara, daca nu murea as fi luat-o de nevasta, poate ca asta ar fi fost femeia care sa ma traga la casa. Sa ma faca om... eh! Dar n-a fost sa fie. Dimineata, inainte de a se lumina, am luat-o peste munte.Era o ceata ca clabucu si rece de iti suflai in palme... Ce s-o mai lungesc, teroare, ca in filmu ala... ala domne cu alpinisti...asa eram noi ca in filme... o trageam dupa mine pe Jana si ea saraca dadea marunt din picioare si dardaia si nu scotea un cuvintel. Am mers toata ziua prin muntii aia nenorociti, ne-am pierdut si nu mai stiam unde suntem, domne teroare nu altceva. Eram si lihniti de foame ca am plecat cu capul in traista nu am luat nimic de glojdeala la noi, eu am crezut ca in cateva ceasuri o sa fim dincolo de granita, da stii cum e cu socotela din targ, cand a cazut noaptea eram intr-o vale de piatra neagra ca dracu... iti intra spaima in oase... am gasit o pestera si ne-am facut hogeac, am adunat uscaturi si licheni stii mata ce-s aia niste ala verde care creste pe pietre si am facut un foc zdravan de ne-a mai scos frigu din oase... si iar am facut dragoste cu Jana stii doar ca sportu asta pune sangele in miscare... dupa aia am adormit langa foc... ei si focu s-a stins si noi cum eram amortiti a dat peste noi geru si ne-a toropit si-am ramas asa imbratisati si cand m-am trezit, Jana era moarta in bratele mele, fugise viata din ea in somn...
Mama ei de curva de viata, am urlat ca un apucat si m-am dat cu capu de pereti da de pomana, Jana era rece... se facuse ca o cadra de frumoasa, parca avea pielea de marmura... nu te uita asa ba la mine, ce crezi ca eu n-am suflet? Am ingropat-o cu bolovani sa n-o sfasie lighioanele si dupa aia am luat-o de nebun peste paduri si am mers doua zile si doua nopti, pana am cazut jos si am inchis ochii sa mor si eu.
Da n-a fost sa fie, ajunsesem de mult in Spania si m-a gasit un cioban care m-a dus la el si m-a bagat in grajdi printre capre. Au suflat caprele pe mine si am inviat domnule, asa a fost sa nu imi ajute dumnezeu daca mint, cand am deschis ochii ma lingea un ied pe fata, am zis cand l-am vazut asa cu barbita si cornite, ca am ajuns in iad.
Da nu eram in iad... am ajuns in locul asta care e de zece ori mai rau decat iadu... da domne... asa am ajuns eu aicea... si ma arde pe dinauntru si ma mistuie si umbla tiganu ala buzat sa imi ia matele in briceag, da ma jur pe lumina ochilor mei ca daca imi pica in mana il frang ca pe o surcea si ii beau sangele... mortii lui de baragladina...
Doar ce ma gandesc la Jana asa cum am lasat-o si vad negru in fata ochilor... as manca carne din tiganu ala... macar am un gand care imi alina sufletu... ca Jana s-a dus in rai... era pura domnule, curata, inger nu altceva, virgina la varsta ei...
Da domne, cred ca am iubit-o, ce cred, sunt sigur, am iubit-o si-o iubesc, ma usc de dragul ei, uite-te la mine ca sunt munte de om da pe dinuntru... sunt numai putregai si iasca... scrie domne, scrie mama ei de viata sa ramana macar ceva dupa mine, cand m-oi stinge, povestea asta a mea de roman verde.
Si ma doare, ca o sa ma duc in iad... da domne in iad si nu mi-e frica de smoala si de foc da ma doare sufletu ca n-o sa ma intalnesc cu Jana...

marți, 21 august 2012

Zicere de conştiinţă

Mai multe opinii ale prietenilor internauţi m-au solicitat să las de o parte politica şi să mă ocup de bucătărie acolo unde îmi şade bine. Ba chiar am avut observaţia oarecum caustică şi puţin deplasată că mă folosesc de popularitatea brandului Uica Mihai pentru a-mi inducta ideile în internet.
Lucru total ne- adevărat, sunt o persoană obiectivă, ne- angajată politic, cu opinii foarte de stânga pentru că aşa sunt scriitorii (opinii pe care nu am cu cine să le împărtăşesc doctrinar fiindcă la noi în România nu există doctrine ci doar trepăduşi politici însetaţi de putere şi de avantajele decurgătoare) şi marcat de corectitudinea care uneori poate părea subiectivă.
Nu sunt nebun să alung şi să resping pe cineva care îmi vrea binele şi chiar mi-l face, nu la modul declarativ.
Nu sunt ferocele care doreşte răul unui aproape al său.
Nu sunt judecătorul care infailibil dă verdicate capitale şi condamnă pe baza unor păreri.
Sunt, dincolo de Uica Mihai, un cetăţean damnat la fel ca ceilalţi câte milioane ori fi după statistică, un om însetat să o ducă mai bine, mai liniştit mai frumos.
Şi sinceritatea mea poate părea uneori subiectivă, dar vă asigur că sunt numai reflecţii la care aştept răspunsuri din partea mediului politic, administrativ şi guvernamental.
De aceea, începând de mâine pe blogul meu www. paparanormalia.blogspot.com o să renunţ la parodii, satiră şi băşcălie (asta în măsura în care condeiul mă va lăsa) şi am să sriu analitic despre cum văd eu românia viitoare, ce pretenţii am de la politicieni, de la voi concetăţenii mei şi în primul rând de la mine, fiinţă gânditoare şi trăitoare.
Vă cer să aveţi înţelegere faţă de mine, să nu mă interpretaţi anapoda şi partinic, poate că e începutul unei forme de dialog care să fie exemplu pentru mai mulţi şi mai multe.
Cu respect, al vostru Mihai T. Ioan, gazdă temporară a Zărghitului de Uica Mihai.

miercuri, 15 august 2012

Stenogramă ultra-secretă

Mi-a parvenit pesurse stenograma unei convorbiri strict secrete, avându-i drept protagonişti pe:
Traian Băsesc- TB
Monica Macovei- MM
Mihai Răzvan Ungureanu- MRU
Mihail Neamţu- MN
Şi fiindcă e bine ca secretele să fie împărtăşite, plus că o să îmi crească ratingu la blog, iată redau mai jos textul integral al acestei stenograme.

MN- Cu gheaţă domn preşedinte ?
TB- Nu, că am făcut roşu în gât şi ai văzut cum mă aud la conferinţele de presă, sună ca dracu !
MN- Atunci puţin sifon, că e la temperatura camerei.
TB- mă luaţi-i dracului paharu din mână lu ăsta micu că mă calcă pe nervi.
MM- Dă mă paharu încoa... (paşi în încăpere) poftiţi tova.. domnul e preşedinte.
(se aude o sorbitură plină de satisfacţie urmată de zgomotul unui obiect de sticlă spart)
MRU- adun eu domnule presedinte, nu vă ridicaţi, bine că nu v-aţi pătat pe tricou.
TB- dă-l dracu de tricou că mai am cinci în portbagaj, mie mi-e de pahar că e din setul ăla pe care îl am de la Obama.
MM- da, într- adevăr este o pierdere ireparabilă
TB- adu altu da nu mai din astea cu încărcătură istorică, ia vezi în secretariat că am văzut nişte borcane goale de muştar, spală unul şi toarnă-mi o porţie, da dublă că am de scris o scrisoare importantă
MN- mă duc eu, domn preşedinte, mă duc eu...
TB- te duci tu la dracu, unde îţi închipui că eşti băi ciocoflete, de-abia ai urcat pe covertă şi vrei să te cocoţeşti în arboradă. Să îţi intre în cap, trei ani de acuma încolo eşti mus. Şi şterge bine pe jos, nu vezi că au rămas pete pe parchet şi peste două săptămâni trebe să predau spaţi, vrei să îmi oprească firma de imobiliare din garanţie?
MM- Poftiţi borcanu, vreau să zic paharu tovară.. vreasu să zic domnule... domnule preşedinte.
(se aud sorbituri, un plescăit apoi zzomotul făcut de o brichetă cu piatră)
MRU- deci rămăsesem la culoare...
MM- culoarea joacă un rol definitiv şi irevocabil, în strategia pe care... pe care... aia pe care...
MRU- Da, da, aşa e, susţin cu convingere...
MN- şi eu opinez că...
TB- mă ăla micu, iar te cocoţi în arboradă? Vezi că te suflă vântu jos... nu Sorin Ovidiu ci ăla vântu din stânga, hă, hă !
(din nou sorbitură, satisfacţie, brichetă)
MM- să mai umplu unu tova... domn preşe...
TB- umple, umple că azi am o zi grea, n-ai văzut că mocofanii ăia din Curticica Constituţională e cu draci pe ei?
(paşi pe parchet, zgomot de ceva greu care lunecă şi cade, un ţipăt, sticlă spartă)
TB- ţi-ai rupt ceva fă? Eşti întreagă? Ce ţi-am spus mă dracului să dai bine cu mopu pe jos, dacă îşi rupea asta cervicala, ce făceam?
MM- sunt bine, tov... domn preşedinte, numa că mi s-a dus un fir de la ciorap.
TB- păi ce porţi ciorapi? am crezut că aia e culoarea naturală a pielii...
MM- vai domnule preşedinte, mă măguliţi.
TB- aha! acu n-ai mai greşit să mă faci tovarăş... mă băieţi băgaţi bine la cap ce înseamnă să măguleşti o femeie ! Asta e cheia succesului, dacă ai femeile la mână, ai situaţia sub control. Hai fă fugi să îţi schimbi ciorapii şi după aia mai vedem noi ce culoare.
MRU- Eu aş propune să rămână albastru că are priză la public.
MN- dar fără crocodil că e subliminal...
TB- of, iară te bagi, ce dracu ai tu cu crocodilu, ia daţi-l pe ăsta afară din birou, auzi bă musule, până după parlamentare n-ai voie să treci dincolo de secretară, m-ai înţeles?
MN_ Ueeee!
MRU- să vă mai torn?
TB- nu mai turna... adu sticla cu totu că în voi nu pot să am pic de încredere, trebuie să fac totul singur.
(gîlgîituri fără î din a, apoi înregistrarea se întrerupe brusc)

luni, 13 august 2012

NU MAI ŞTIU SĂ DESPART ADEVĂRUL DE MINICIUNĂ - capitolul I

Probabil molecula mea primară s-a dezintegrat în atomi şi am devenit din organism viu suspensie chimică.
Judec lucrurile în pripă oarecum şi le înţeleg doar pe jumătate şi niciodată pe jumătatea importantă ci pe cea care parşivă, încearcă să fucţioneze subliminal intoxicându-ne.
A apărut din nou şi este la modă înfierarea comunismului. Declaraţiile televizate sună ca răpăiturile de mitralieră din 1989. "Comunistoid" de "sorginte comunistă" sunt gloanţele cu care limbricii politici trag în noi în zilele acestea. Questionul feroce e că o fac două categorii de oameni. Cei care înainte de revoluţie s-au îmbuibat cu frazeologia la modă a limbii de lemn, ori cei care nici măcar idee nu au ce a însemnat "Iepoca de Aur" dar au prins din zbor sonoritatea şi faptul că ea mai ţine încă la multă lume.
Eu unul m-am format şi am crescut în frământata epocă aşa zis comunistă (la Revoluţie aveam 33 de ani, exact vârsta lui Isus când a suit pe cruce) am judecat-o, am înfierat-o şi mi-aş fi dat şi viaţa pentru ca românia să iasă din ea definitiv.
Dar să nu se mai înşele nimeni cu zicerea că noi trăiam în comunism. Declarativ ne aflam în Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată iar în realitate trăiam într-o dictatură fără doctrină, fără reazem politic, în care Nicu şi Elena făceau după cum îi tăia capul, iar în jurul lor, o mână de oameni (comparativ foarte puţini cu cei identici de acum) se prefăceau că aşa e. Secretarii de partid erau o sectă construită pe sprijin reciproc , de sus până jos, pe afinităţi şi pe ajutorul nemijlocit al bisericuţei de familie. Rudele se trăgeau unele pe altele de păr în scaune mai mari sau mai micuţe, mai calde sau mai călduţe. Multe dintre ele erau doar aparente, un Secretar de Partid de secţie era mai mult turul de aplicat şuturi în fund, secretarul pe uzină avea luată cu împrumut maşina directorului şi se mai bălăcea în chefuri pe la cantină, la o casă de vacanţă ori invitat fiind de tovarăşii cu funcţii mici să le blagoslovească petrecerea. Secretarul pe oraş era un om important, nu mai spun de cel pe judeţ. Aveau în jur o armată de lingători în fund de la care preluau exerciţiu şi se conformau la rândul lor la nivelul imediat superior. Şi în jurul lor se învârtea o ceatăd e trepăduşi, activişti, funţionari din structuri, lectori de Marxism, etc. Şi toată lumea avea acces la Hotelul Partidului ori la Cantina Comitetului Judeţean, pentru un pacheţel cu salam, muşchiuleţ, portocale, un săpun Fa, un spray Rexsona, o ciocolată chinezească şi bomboane învelite în staniol. Astăzi liota aceasta e de o sută, de o mie de ori mai mare şi de la pacheţel s-a trecut la pacheţoi, contul of shore şi limuzinele parcate în vile nesimţite.
În vremurile acelea aveam, fără să ştiu, o filozofie liberală drept căpătâi. Spuneam tuturor colegilor când ne adunam la bisericuţe de taifas:
Fiecare om e dator să îşi câştige pâinea zilnică!
Fiecare om e dator să âşi câştige pâinea zilnică, fără să îl împiedece pe cel de lângă el să îşi câştige la rândul lui pâinea.
Fiecare om e dator să âşi câştige pâinea zilnică, fără să îl împiedece pe cel de lângă el să îşi câştige la rândul lui pâinea, dar să se lupte ca pâinea lui să fie mai albă şi mai mare decât a vecinului.
Şi toate astea trebuiau să se petreacă într-un cadru de Fair Play sportiv, pe faţă şi cinstit.
Colegii râdeau de mine mă făceau poet visător şi treceau cu vederea peste blivernele mele care li se păreau mai absurde ca demisia lui Ceauşescu.
Aşa că primul lucru pe care l-am intuit după Revoluţie, a fost că îmi pot aplica principiile şi mă pot lupta pentru jimblă cu toată ardoarea, cu toată puterea şi cu toată înzestrarea mea.
Dar au venit trepăduşii aceia şi au pus mâna pe jimbloi şi au rupt coltucele, au scobit miezul şi iaca-tă eu şi voi ceilalţi rămânem numai cu coaja.
Să nu credeţi că furtul acesta e unul "de sorginte comunistă" ori "comunistoid". E o haloşenie plină de nesimţire a unor cretini care se simt doar îmbătaţi de aroma miezului pufos din jimbloi şi îşi apără coltucul strigând Comuniştii !!! Comuniştii!!!
Cu toate că, ei ştiu în sinea lor, Comunismul nu a existat niciodată în România ci doar o dictatură făţarnică pe care iată acum o găsesc prelungită în forme ciudate în societatea asta românească, singura pe care o am şi pe care o plac.

marți, 7 august 2012

Eu şi Traian Băsescu

Am spus-o şi o repet plin de necuviinţă:
Duc un război permanent cu mine însumi, posedat fiind de un egoism feroce.
Nu fac decât ceea ce îmi place, mă las mânat numai de pofte exacerbate şi evit cu o energie care altfel canalizată ar mişca din loc patru centrale nucleare, să mă implic în alte chestionuri decât cele care mi se par croite pentru fiinţa mea pe măsură şi pe calapod.
Am îndărătnicia măgarului care nu se lasă dus din cărare nici biciuit cu jordiţa, nici ademenit cu morcovi păroaspeţi. Scriu de plăcere, fără să mă intereseze dacă cititorul se apleacă asupra textului, gătesc inutil trochiţe întregi de mâncăruri din care nu gustă nimeni şi iau drumul grămezii de compost din fundul grădinii, cultiv mirodenii verzi care se usucă neculese pe strat, numai pentru plăcerea de a le privi pasager, într-un cuvânt mă port ca un paznic meschin al propriei mele fiinţe.
De aceea îl iubesc pe Traian Băsescu, fiindcă seamănă cu mine, ca tras la indigou.
Ba chiar afirm că e mai tare, mai bun, mai plenipotenţial decât mine, fiindcă dacă eu îmi port egoismul în anonimat (introvertit fiind şi solitar) el îl face public, chiar exacerbat de public (extrovertit, clown şi giumbuşlucar) solicitând ca universul să se rezume doar la a se învârti în jurul propriei sale fiinţe devenită axul unic al miscării cosmice.
Iată de ce îl iubesc pe Traian Băsescu, iată de ce mă simt umilit, iată de ce am remuşcări şi consider că sunt declasat fără argumente de acest domn care a atins perfecţiunea în materie de egoism.
O să-l regretăm pe Băsescu atunci când nu va mai fi, pentru că oameni ca el nu se nasc decât la o sută de ani o dată, rareori, la un mandat şi jumătate şi niciodată într-o abia înfiripată democraţie.

joi, 2 august 2012

Sonet pentru Elena Udrea

Recunosc cu tristeţe şi supunându-mă oprobiului public, că sunt îndrăgostit de Elena Udrea. Pentru ea aş fi în stare să îl strâng de gât pe Băsescu.
Îmi lipseşte de când nu mai apare pe sticlă, decând nu mai taie panglici şi nu mai călăreşte roibi.
Şi de dor şi amoc i-am scris un sonet:

Ce debordant mă simt iubito Când
Pe corso lângă tine defilez
Ştiind că Băse mă suduie în gând
Sorbindu-ţi silueta ecosez

Ce necesar mă simt veghindu-ţi paşii
Supt clar obscurul de neon şi iod
Că te mănâncă din priviri borfaşii
În vaier pedelist şi monocord

Ce superman mă simt când lângă tine
Mai creşte-un patinoar ori un solar
Şi pier leuţii, ronii din chenzine
Şi douăşcinci la sută din salar

Aşa mă simt tu draga mea iubită
Şi ce păcat că tu eşti nesimţită.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Referendum partea unu

Mi-a călcat nevasta o cămaşă albă, costumul bleumarin stă pe umeraş tras cu căcătorul şi mi-a pretins la prima oră a dimineţii să mă bărbieresc, lucru pe care de obicei, nu îl fac duminica.
Mergem la Referendum, mi-a argumentat şi o să ne întâlnim cu toată lumea din oraş, nu vreau să te arăţi acolo ca un sălbatic. Şi nici să nu ne creadă lumea nişte amărâţi.
Adică, după mintea ei de femeie, trebui să arătăm, ducându-ne la urnă, prosperi şi optimişti.
Optimisumul meu e negreşit la locul său, dar prosperitatea, parcă mai va să vină.
Nu mi-am mai cumpărat pantofi noi de trei ani, port tot vechituri second hand agonisite din talcioc iar Fordul meu bătrân de mută vreme n-a mai văzut un plin de benzină. Îi dau pe sponci câte zece litri şi ăia cu mare greutate scobindu-mi pensia minusculă.
Dar toate astea nu au legătură cu Băsescu şi nici cu cămaşa albă de poplin pe care o să o îmbrac astăzi.
Sper doamne, să nu mă pună Nemţoaica să îmi iau la gât şi cravată.
Mai ales pe cea violetă, ca o flacără pe care am primt-o cadou de la un admirator în 2009.

vineri, 27 iulie 2012

Vila lui Băse

Pătrăţoasă şi cu lambriuri insipide, Casa Dante unde vrea să se retragă la pensie Băsescu seamănă mai mult cu un mormânt de faraon.
Îmi reamintesc de celebra carte a lui Gabriel Garcia Marquez, Toamna patriarhului în care este evocată plimbarea Dictatorului printr-un palat pustiu în care răceala intrase în ziduri iar vacile care umblau liniştite pe holuri rumegau tapiserii vechi.
Ce mama dracului de gusturi are Băselul, dacă şi-a ales să se retragă într-un cavou ?
Marinăreşte vorbind, vila seamănă cu o cală de cargou, cred că ăsta e puntu dă atracţie.
Mai lipsit de prost gust milion de euro cheltuit n-am văzut.
Domnule Ponta, te rog pe această cale, dă-i domne casa Dante să locuiască în ea.
Şi noi punem lespedea la intrare...

miercuri, 25 iulie 2012

Gazeta de perete

În tinereţea mea de Utecist scriam la Gazeta de Perete a fabricii în care îmi făceam ucenicia de viitor comunist, articole despre Făurirea Societăţii Socialiste Multilateral Dezvoltate, despre perfecţionarea continuă a calităţii profesionale şi despre măreţele realizări ale Epocii de Aur. Scriam cu zvâc încă de pe atunci şi secretarul de partid mă stimula să fiu creativ şi pe fază. Dar în acelaşi timp mă cenzura, citindu-mi în avanpremieră articolele, adăugând cu de la sine putere citate din Opera Tovarăşului, trimiteri la documentele de partid şi rafinamente precum angajamentele neprecupeţite şi satisfacţia partinică. Eram plin de o mândrie prostească văzând oameni opriţi în faţa gazetei ( era în fapt o vitrină uriaşă de sticlă prinsă în rame de fier cornier, prevăzută cu lumină de neon şi seceră şi ciocan în 3D. Articolele erau bătute la maşină, şi literele erau pe jumătate mâncate iar litera "ş" sărea afară din rând cu jumătate de spaţiu) şi citindu-mi producţiile care aveau cursivitate şi oarecare şăgălnicie de prunc naiv.
Mi-am adus aminte de acea epocă prin echivalent cu un fenomen global despre care nu se mai vorbeşte decât aşa în treacăt el devenind deja obişnuinţă în conştiinţa publică.
Feisbucul, spaţiul de scriere virtual internautic care a devenit astăzi Gazeta de Perete a unui miliard de oameni (cred că exagerez cifra în necunoştiinţă de cauză) care îşi scriu opiniile, părerile, angoasele, bucuriile, tristeţile, indignarea, satisfacţia, pun întrebări, dau răspunsuri, alcătuiesc comentarii, înjură, răsfaţă, laudă şi mai ales se descarcă de tot ce este în plus în conştiinţa lor. Asta fără ca vre-un secretar de partid să îi caute la text, fără seceră şi ciocan, ori lumină de neon.
Şi e o înghesuială pe feisbuc, de texte, fotografii, fişiere media şi mai ales, mai ales, de strigăte de singurătate. Gazeta de perete a internetului contemporan, se scrie în însingurare, cu tastatura şi monitorul iar virgula acestor ziceri se numeşte Like.
Adică un fel de vocaliză aproape inumană: Alo ! Sunt aici ! Exist! Scriu! Citesc!
Like !!!

marți, 10 iulie 2012

Sondaj de opinie

Mi-am adunat astăzi la prânz, supt nucul din grădină, motanul, mâţa tărcată, cea surie, pe cele două căţele obraznice şi, pentru imparţialitate, am invitat şi un dulău răpciugos din vecini, care e prieten cu căţeluşele Biba şi Boni şi dă târcoale sperând că într-o zi... înţelegeţi voi, dar diferenţa de talie (el e un lungău iar ale mele sunt mignone) face imposibilă orice manevră dubioasă.
Mi-am desfăcut o bere rece, cu gust puternic şi amărui (cumpăr berea asta nu pentru gustul puternic şi amărui ci pentru că e atât de ieftină încât ai senzaţia că bei pe gratis) le-am servit intervievaţilor pe sponci câte o labă de găină fiartă şi mi-am dres glasul cu importanţă juvenilă:
- Dragii mei, ne-am adunat aici supt umbra falnică a nucului Grigore (la mine până şi arbuştii au nume şi personalitate) spre a răspunde la un sondaj de opinie lansat de un partid politic, nu îl nominalizez pntru a păstra echidistanţa distantă şi vă rog să fiţi cooperativi şi tranşanţi, pentru a termina repede, fiindcă mi se încălzeşte dracului berea asta şi nu mai are nici un gust.
Aşa deci, să trecem la prima întrebare...
- Stai Boss, m-a întrerupt căţeaua Bony, cea mai bătrână din toată adunarea (trebuia să scriu matură), vrei să zici că ne bagi într-un sondaj de opinie la comandă plătit de un partid politic ? Şi nouă ce ne pică la afacerea asta? Adică vrei să o facem pe daiboje, numai aşa fiindcă locuim- fără voia noastră- în circumscripţia ta electorală, ori ai de gând să ne retribui conform OUG nr. douăsutecinszeci per doişepe per douămii enşpe?
- Obraznico, am apostofat-o vezi că eşti plină de bale pe piept şi ai şi blana plină de scaieţi. Ţi-am spus să nu îţi mai faci nevoile în fundul curţii...
- Iar-o şefu, a intervenit motanul Mutulică asta,e atât de bătrână încât crede că trăieşte încă pe vremea lui Carol al Doilea şi visează să se mute la ţară. Zi înainte, că devine interesant, de când îmi doream să particip la un sondaj de opinie, adică simt că am o responsabilitate civică pregnantă...
Am stors ultima picătură de bere din sticlă şi cu pixul şi clipboardul pregătit am lansat prima întrebare:
Ascultaţi la mine câini, pisici şi de alte naţionalităţi:
Întrebarea unu- ce preferaţi, un ciolan cu zgârci ori unul cu os ?
Pisica tărcată Vetuţa a scăpat gheara de pui din bot şi m-a interogat precipitată:
- E vorba de un ciolan crud, adus direct din măcelărie, ori de oasele alea insipide pe care le fierbi tu mai întâi în supă ca să le scoţi tot bunul şi după aia ni le arunci nouă ca să te scapi de o obsesie?
-Taci Veto a întrerupt-o mâţa surie furând şi gheara Vetuţei, nu e vorba despre ciolanele noastre pe care stăpânul atât de mărinimos şi grijuliu ni le dă spre îndestulare, ci e vorba de un ciolan statistic, care oricum nu există. Nu ştii tu de cele policiceşti, că toată lumea îţi promite până ajunge la putere şi după aia sug ei ciolanu. Stăpâne, eu unul nu fac mofturi, cu zgârci, cu măduvă, nu contează, numai ciolan să fie.
-Eu nu, eu nu, a lătrat impacientată căţeaua Biba răsucindu-se de nebună în jurul cozii, eu vreau amândouă ciolanele, să pot alege selectiv, vizual, gustativ şi etîcî. Aşa e democratic. Invoc liberul albitru şi etica de ciolan.
-Proaste mai sunteţi, a suspinat cu botul pe labe dulăul vecinului. Vă flutură ciolanul pe la bot şi voi daţi în isterie. O să vedeţi ciolan când mi-ai vedea eu scoasă căpuşa aia de pe testicule, nu v-aţi prins că supt masca unui sondaj, stăpânul vostru vrea să vă înregimenteze politic?
Ca mâine o să vă dea câte un carnet de partid şi o să vă oblige să îi aduceţi voi ciolane supt formă de cotizaţie ...
Şi în timp ce sondajul meu stătea pe loc, căţeaua Bony ( bătrână, înţeleaptă, hârşâită) a urcat în bucătărie, a deschis cu infinită grijă frigiderul şi a luat de acolo ciolanul proaspăt pe care îl cumpărasem dis- de- dimineaţă ca să îl fierb în fasole.
A încercat să dispară cu el în scaieţii din fundul curţii, dar onorata adunare canino- pisicească a simţit-o şi s-a stârnit o cavalcadă după ciolan ca într-un western cu John Wayne.
Am rămas aşadar singur supt nuc, cu foaia de hârtie goală, fără bere, fără perspective, dar mai ales...
Dar mai ales...
Dar mai ales, fără ciolan !

duminică, 8 iulie 2012

Am o ţară ca afară

Tânjeam fraţii mei de românie după America şi după americani.
Mă visam colindând prin Manhattan, cu un Yelow Cab, mestecând Chicle Gumm şi halind la colţlul 45 Avenue cu Madinson Boulevard, un Hot dog de la mama lui. Tânjeam să colind America într-un Dodge hodorogit, pe Route 66, să mă duc la Niagara, Yelowstone, Mount Roushmore şi în alte locuri unde se duc fraierii de turişti.
Mai visam să văd Mardi Gras la New Orleans şi Irish Day la New York în ziua când râul Hudson se colorează în verde.
Acum nu mai e nevoie.
Am toată America în România.
Oameni care dorm în cutii de carton pe supt poduri, hoţi de buzunare sadea, pistolari, mafie, drogaţi şi traficanţi, politicieni corupţi, miniştri cu ciucuri, un milion de servicii secrete, telefoane ascultate, cate un Watergate în fiecare an, bolnavi de sida cât încape, homosexuali care fac parade, elicoptere care cad în lanul proaspăt ierbicidat, am enşepe mii de televiziuni, showuri cu vampe proaste, entertaineri handicapaţi, playboy cu muşchi steroidizaţi şi mai ales, mai ales, am autostrăzi. Bucăţi de autostrăzi.
Ce mai ...

Am o ţară ca afară!

joi, 5 iulie 2012

Dă-i în mă-sa de popor...

Vreau să vă spun în primul rând că îmi iubesc ţara cu toată fiinţa mea şi cu toată fiinţa mea şi cu toată fiinţa mea...
Vreau să vă spun în primul rând că mă cutremur de dragul ei şi de dragul ei şi de dragul ei...
Vreau să vă spun în primul rând că sunt curat în suflet şi în suflet şi în suflet...
Apoi o să le spun pe celelalte ca să vă cutremuraţi:
- dacă Ceauşescu ar învia din morţi printr-o minune, apăi ar trebui împuşcat la loc pentru vina zilelor pe care le trăim. Dacă nu ar fi avut grobiana înţelegere să se socotească buricul pământului, nu am fi ajuns să trăim într-o ţară împuşcată şi preluată de bandiţi în traista falsei democraţii. Linia a doua a pecereului a furat industria care avea etichetă de morman de fiare vechi de la Petre Roman, a topit-o şi şi a făcut din ea buncăr politic cu turnuleţe, aer condiţionat şi eşpament de lamborghiniferrarirolsroyce. Linia întâi a securităţii a devalizat conturile internaţionale secrete şi a construit antene pentru televiziuni unse cu untul suferinţelor pensionăreşti şi maternale. Voiculescu strigă hoţii uitându-se în oglindă. Tătucu Iliescu cel cu faţă umană l-a lăsat pe Hrebenciuc şi pe ceilalţi hrebenciuci să fure cu măsură ca să rămână oarecum săraci şi cinstiţi în aparenţa electorală. Ţărăniştii au terfelit istoricismul partinic transormându-l într-o greaţă populară, Băsescu a vândut flota ca să nu-l oblige cineva să se întoarcă la timona de care s-a dezobişnuit, Tăriceanu a mai pus mâna să îi mai dea nişte milardemilioane Patriciului Dinu Păturică, iar Vântu (SOV) a fost vânticelul- zefir care a suflat în toate seifurile, casieriile şi buzunarele adăpostitoare de creiţari.
Becali, Mititelu, nici nu mai ştiu cum îi cheamă pe ceilalţi de nervi au luat fotbalul şi l-au transformat în gumilastic de tras după porumbei şi fără osebire, fără falseturi şi cu partituri nescrise dar bine băgate la cap, toţi cîntă pe trei voci dar aproape la unison precum în Corul din Nabuco:
Dă-i mă în măsa de pensionari, ce mai vor colivă? Dă-le mă în mă-sa de gravide ce mai vor prezervative gratis, că s-a transformat ţara într-una de mămici? Dă-i mă în mă-sa de profesori ce mai vor, dă-i mă în măsa de militari ce mai vor, dă-i în măsa de revoluţionari ce mai vor, dă-i mă în măsa de popor...
Şi uite aşa, cam trei milioane plecară afară scârbiţi şi îndureraţi, cinci milioane şomeză, şi restul milioanelor trăiesc precum într-o vale adâncă dintre doi munţi. Fără orizont, fără o cărare spre lumină şi căldură.
Iar tembelii ăştia se cramponează de scaune, slănina puterii le unge râturile şi răsuflarea întregului politic pute a cadavru şi a măsele stricate de atâta ros la ciolan.
Dar ei nu au nici o vină.
De vină e Ceauşescu şi numai Ceauşescu fiindcă a scăpat lucrurile din mînă şi s-a purtat aşa cum se poartă astăzi Băsescu.
Doamne, aţi văzut ce mult semăna astăzi Traian aflat în parlament cu Niculae?
Aceeaşi efigie de ceară a disperării.
Şi dă aia vă zic, dă vină e Ceauşescu şi dacă învie din morţi şi daţi ochii cu el, nu ezitaţi ?
Împuşcaţi-l pă nemernic.

luni, 25 iunie 2012

Îndoială de becher

Trecând prin pusta banatului (câmpia prinsă între Timiş, Tisa şi Bârzava), cel mai roditor pământ al Ţării Româneşti, am fost cuprins de jalea de a vedea cum se face glia pârloagă şi ciulinii o cotropesc precum oştile străine odinioară.
Pământul gras ca un unt e părăsit buruienilor şi nu îmi tulbură privirea unduirea lanurilor de grâu ori cucuruz ca în tinereţea mea pre- decembristă, când o duceam greu în România şi îngenuncheaţi eram supt jugul comunist.
Mă doare în suflet ca un infarct şi satele mi se par colbuite, deşi e plin de case de rigips cu termopane, văd în curţi maşini nichelate cu climă şi jante de aliaj, iar la porţi stau babe în fuste lungi şi negre care vorbesc la celular cu nepoţii şi copii plecaţi în austrii, spanii şi italii să şteargă babele străine la fund.
Mă doare mintea cum se risipeşte puterea poporului, care se duce cu cotăriţa la duchean să cumpere cartofi din Turcia, roşii din Italia şi varză din Grecia. Iar pârloaga românească, produce euroi de subvenţie doar , şi a devenit un fel de cont de economii la bancă.
Şi durerile astea două amestecate mă moleşesc şi aşa mă bate gândul să plec şi eu undeva în Europa, să îmi caut o babă de şters.
Dar nu pot, am uitat, am pus în grădină de toate şi dacă mă duc, cine să stea să le ude să le plivească şi mai ales să se bucure de dulceaţa lor, culegându-le ?

duminică, 24 iunie 2012

Mani fest politic


M-am simţit ani la rândul, prea mic şi insignifiant pentru a-mi permite luarea unei poziţii politice cu caracter de manifest, având în vedere că :
-sunt unul dintre mulţii mediocrii cu ştaif pe care ţara nu se poate baza
-nu ştiu să înot în ape adânci ci mai degrabă pe la marginile cu unda până la gleznă şi făcă curenţi turbionari
-mă las uşor influenţat de orice discurs politic bine structurat, înşoţit de locvacitate şi gestică parabolică
-am interese mărunte şi meschine cu privire la cotitian şi viaţa de pe o zi pe alta
-nu sunt antreprenor de succes, lider de opinie, vedetă media, ori finanţator de club
-sufăr mult de tot la capitolul cultură generală, am limite intelectuale pronunţate, stăpânesc prost Limba Română, gramatica şi mă cantonez mai degrabă în graiul regional al Banatului, pe care stărui să îl confund cu o Republică Autonomă
-am o doză de egoism acerb dobândit prin naştere, care nu îmi permite să fiu solidar cu... şi nici cu...
-şi nu în ultimul rând, constat că eticheta de extremist mi se potriveşte ca pusă cu patentul şi şurubelniţa.
Dar, fiindcă întodeauna există un dar, m-a scos din găleata aceasta a nimicniciei mele civice, un videoclip de reclamă pe care desigur îl cunoaşteţi de la televizor.
E vorba de acel laptop dus la reparat şi de reflecţia răbufnită a cumpărătorului ofensat de mitocănismul vânzătorului:
"Dumneata ştii cine sunt eu? Sunt Cetăţean European şi am drepturi !"
De aceea, prin rezonanţă şi prin empatie, mă ridic din ţărâna mediocrităţii mele şi răcnesc de pe tastatură:
Mă, tu-vă-n ... , ştiţi cu cine staţi de vorbă?
Mi-s cetăţean român şi am neşte drepturi... băgavia-ş !!!

Post Scriptum
Dedic această scriere cu acel respect împins până dincolo de marginea neruşinării următorilor:

Traian Băsescu
Emil Boc
Elena Udrea

Victor Ponta
Crin Antonescu
Ăla de la PC că niciodată nu ţin minte cum îl strigă la catalog

Domn Ministru de la cătane Oprea cu multe stele
Colonelul său în rezervă de la B1TV (aha! de ăsta mi-am adus aminte, Turcescu)
Ăia de la UDMR care este

MRU care se vrea partid de dreapta
Doamna Macovei de la Europarlament S.A.

Şi celorlalţi care sper să nu se simtă jigniţi că nu i-am trecut, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă.

Aştept adeziuni la acest manifest politic pentru a ne constitui într-un partid politic, mişcare civică, echipă olimpică de oină sau de ce nu, în celulă teroristă de serviciu.
Al dumneavoastră edificat în stratul său intens civic
Mihai T. Ioan

marți, 12 iunie 2012

Daciada, etapa pe judeţe

În sfârşit s-a încheiat etapa de masă a Daciadei 2012 faza pe judeţe.
Clubul sportiv USL a luat cupele şi medaliile la 100 metri garduri, sprint, maraton şi aruncarea cu ciocanul.
PDL a rămas cu menţiuni în probele de marş, săritura cu prăjina şi triplu salt.
Surprinzătoare evoluţia clubului proaspăt înfiinţat PP-DD care beneficiind de prestaţia unui antrenor rasat şi cu mare experienţă în probele atletice grele, a avut rezultate de excepţie la aruncări. Cu suliţa, cu discul, cu greutatea. De asemenea câţiva atleţi remarcabili au produs recorduri naţionale la probele de fond şi semifond, alergând precum în Grecia Antică, desculţi dar cu sorturi şi maieuri Rebook şi Nike.
A fost un spectacol atletic frumos, prestaţii vânjoase, curse cot la cot, umăr la umăr, coastă la coastă.
Mai ales la Cluj unde cvadruplul campion naţional Emil Boc a realizat o cursă memorabilă la 3000 de metri cu obstacole, unde după ce a alergat întreagul parcurs în trena co-competitorilor, a reuşit să ţâşnească pe linia de finish şi să rupă panglica la fotografie.
Din păcate, cupa primită nu a fost însoţită şi de uralele mulţimii, care între timp sătulă de atâta atletism, a plecat acasă să urmărească la televizor meciul de fotbal vedetă din CE 2012.
Doar câţiva fani şi simpatizanţi au rămas să îl întâmpine la vestiar, aducându-i unii zahăr, alţii lămâie, dar absolut toţi apă minerală de Căciulata.
Aşteptăm cu nerăbdare finalele la nivel naţional din toamnă, care vor capacita toate cluburile atletice din ţară să presteze mai bine, masi sus, mai puternic, mai frumos.

duminică, 13 mai 2012

Campanie... campanie... campanie...

Nu am cutie poştală la poartă, poştaşul s-a obişnuit să îmi înghesuie corespondenţa între clanţă şi un mâner ornamental pus acolo numai de fazon. E un loc minunat ca să îndeşi în el tot felul de chestii de hârtie.
Mai ales în ultimele două zile, când simt campania electorală pe pielea mea. Îmi vin plicuri şi pliante propagandistice cu duiumul, partide de partide, nu le citesc, nici măcar nu deschid anvelopele cretate, ce efort inutil.
Nemţoaica le adună şi le pune într-o cutie mare de carton din pivniţă.
Ne trebuie la iarnă bărbate, îmi spune ea, ca să avem cu ce aprinde focul
Vedeţi?
Tot e bună campania electorală la ceva.
Ţine de cald

vineri, 20 aprilie 2012

Elena Udrea de fier

Cea mai tare din parcare, mi se pare a fi Elena Udrea.
Doamna de fier a politicii româneşti are o postare pe blogul ei intitulată: "PUŢINĂ DECENŢĂ NU STRICĂ".
Moralista de Elena se arată şocată de practicile unor primari care îşi afişează numele alăturat unor investiţii guvernamentale, arogându-şi meritele şi făcându-şi campanie pe banii contribuabililor.
Uite cine vorbeşte:
Elena cea tăietoare de panglici...
Elena cea călăritoare de armăsari roibi...
Elena cea îmbrăcată folcloric în jupă cu cimilituri...
Şi tocmai ea vorbeşte de decenţă !
Dar e tare !
E de fier!
E cap de fier!

luni, 16 aprilie 2012

Maşină de la iepuraş

Dacă nu ştiţi şi încă nu am apucat să vă spun, Iepuraşul de Paşte mi-a adus o maşină nouă.
De fapt e una veche, are cinci ani şi arată bestial.
Să vă convingeţi:
MI-am găsit-o consultând cel mai tare site de maşini din România
după vorba de acum celebră:
MAŞINĂ? NU VINDE NU CUMPĂRA PÂNĂ NU CONSULŢI AUTOVIT.RO !!!
Sunt fericit, merge ceas, e roşie şi strălucitoare şi îmi încap în ea toate tarabele mele de bucătar ambulant, CU VISE ŞI SPERANŢE CU TOT.
Nevastă-me a acomentat puţin fiindcă ea dorea ceva în genul:
sau
Dar ce mama dracului, DOAR LA MINE ÎN CASĂ CÂNTĂ COCOŞUL, NU ?
Aşa că vă las mă urc în maşină şi plec la Rugă la Gătaia undă cântă Nicoleta Voica şi Tiberiu Ceia.
Mulţumesc Autovit !

marți, 10 aprilie 2012

Ce greu e sa îţi alegi o masină

Fraţii mei, dulcilor, băgăreţilor, blogoreţilor !
Nici nu mi-am închipuit că o să stârnesc atâtea pasiuni şi furii.
Doar vi-am spus că trebuie să îmi cumpăr o maşină nouă, fiindcă cea veche a dat ortul popii.
Şi conform zicalei devenită de-acum celebre:
MAŞINĂ? NU VINDE, NU CUMPĂRA PÂNĂ CE NU AI INTRAT PE AUTOVIT.RO
mi-am ales trei maşini din care una să îmi rămână pe suflet şi să devin proprietarul ei:
Şi ce să vezi, înafară de nevast-mea, Nemţoaica, mi s-au amestecat în discuţie socrii, cumnaţii, vecinii şi copii.
Toţi sunt călare pe Autovit.ro şi îmi fac propuneri de m-au înebunit, fiecare se bate pentru o marcă, un model, un an de fabricaţie şi un preţ.
Şi eu bietul de mine ce să fac?
Care e maşina second-hand potrivită pentru Uica Mihai?
Desluşiţi-mă, şi scoteţi-mă din impas.
Vă.ro !!!

duminică, 8 aprilie 2012

Masina nouă pentru Uica Mihai

Pfui ! Parcă am avut gura spurcată.
M-a oprit ieri poliţia în Timişoară să mă controleze la acte şi un băieţaş de agent cu petliţe de începător mi-a spus aşa de la obraz:
Nene, ce mama naibi mergi cu hârbu ăsta care bârâie, târâie şi mârâie, ia-ţi o maşină ca lumea că doar eşti persoană cu notorietate. Pe cuvânt, nu vezi că Fordul ăsta al matale şi-a dat deja duhul?
Iese fum după el de parcă ar fi uzină cocso-chimică.
Şi mi-a fost ruşine şi mi-am pus nasul în pământ.
Aşa că astăzi m-am pus din nou cu nevasta să caut pe CEL MAI TARE SITE CU MAŞINI
şi să îmi aleg o maşină second hand după calibrul meu.
Că vorba aceea:
Masina? Nu vinde/nu cumpara pana nu ai intrat pe autovit.ro
Şi iarăşi au început discuţiile şi hâra în familie, că uite ce a ales nevastă-mea:
V-aţi prins? Trage la maşini sport.
Eu în schimb am preferat:
sau
ori mai bine
adică maşini mari, de bărbat adevărat.
Rămâne să negociem la sânge şi aşteptăm şi părerile voastre supt formă de comentarii.
Şi vă rog să ţineţi cumine, că dau o bere !

miercuri, 4 aprilie 2012

Îmi trag maşină second hand

Cine nu cunoaşte hârbul meu de Ford roşu cu care bat ţara în lung şi în lat? e un fel de cal breaz şi lumea se uita a mirare, când îl vede cocoşat ca o cămilă supt povara ceaunelor, cazanelor şi altor scule bucătăriceşti cu care plec prin târguri culinare şi la petreceri câmpeneşti ale mâncăilor.
Dar ieri Fordul meu roşu şi-a dat ultima suflare. Are douăşdoi de ani şi e de o vârstă cu Revoluţia Română, atât cât se mai ştie despre ea.
Motorul a făcut puffff şi gata...
Am chemat medicul de maşini şi el a dat din umeri neputincios. Trebuie o reparaţie capitală în valoare de o mie de euro şi chiar şi aşa nu îl mai pot face flăcău, tot un moş bătrân o să rămână.
Aşa că sfatul lui a fost să îi fac o slujbă creştinească cu pomană de bucate de post şi după aia să îmi cumpăr altă maşină. Că doar lucrurile se schimbă şi nu sunt veşnice.
Şi aşa am făcut, mi-am pupat Fordul pe volan, i-am dat jos husele şi casetofonul la fel de vechi (piesă de muzeu) şi i-am spus lu Nemţoaica de Nevastă-mea să se pregătească de pomană.
Am întins masă lungă cu prietenii, am beut şi am mâncat şi toţi s-au repezit să îmi dea sfaturi cu privire la cum să îmi cumpăr altă maşină .
Şi concluzia generală a fost că cel mai bine să caut pe internet, pe site-ul
Aşa nu o să mai trebuiască să bat târgurile şi expoziţiile, şourumurile şi alte chestii. Din sufragerie, mi-au spus ei, pot să îmi aleg maşina dorită, stând în faţa calculatorului.
Şi n-am mai avut răbdare, chiar atunci am scos tableta mea ipad şi ne-am apucat să căutăm.
Şi fiindcă am buget mic, vorba vine, m-am hotărât să iau o maşină second hand nu prea veche şi cu gabarit, fiindcă aşa îmi trebuie mie, o maşină încăpătoare şi mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară.
Ce să vă spun, siteul ăsta, e o comoară, am găsit o ofertă înnebunitoare şi m-am apucat să mă cert cu prietenii, că fiecare cu părerea lui, cu visul lui despre o maşină, cu preferinţe şi cu pretenţii.
Până la urmă am ales trei maşini pe care mi le-am notat şi a rămas, după ce îmi pleacă prietenii pe trei cărări pe la casele lor, să mă aşez doar eu cu neţoaica în pat, cu tableta între noi şi să ne hotărâm pe care dintre maşini o luăm.
Fraţii mei, nici nu ştiţi ce mişto e să stai în pat şi să îţi alegi maşina, culcuşit între perne.
Doamne cât iubesc chestia asta!
Dar să vă arât cam la ce ne-am oprit noi:
Un Land Rover, un Mercedes, un Mitsubishi.
Toate trei arată bine, toate trei au preţuri bune.
Mărfuri de calitate adică.
Dar nu ne putem hotărâ.
De aceea vărog şi pe voi dragi ai mei prieteni, să studiaţi ofertele şi să ne daţi un sfat.
Că vorba aia, nu îţi iei maşină în fiecare zi şi dacă o iei apăi trebuie să o iei !
Aşa că lăsaţi-mi commenturi ajutătoare şi cine ştie când vă hotărâţi şi voi să vă cumpăraţi altă maşină, găsiţi ajutor la autovit.ro
Că vorba aia:
„Masina? Nu vinde/nu cumpara pana nu ai intrat pe autovit.ro”

duminică, 1 aprilie 2012

Baladă pentru Frunzaverde

Frunza-i verde, iarba-i verde
Ce-am avut nu se mai pierde
Că mai stau măcar un an
La Consiliul Judeţean

Iar în cealalată vară
Mă propun ministru iară
Şi dacă-o să dau de greu
Trec urgent la Pesedeu

Puteam să îmi fac partid
Unul tare şi solid
Dar aşa ştiu de la tata
Să m-aşez la masa gata

Şi declar drept încheiere:
Frunza rea nicum nu piere !

vineri, 30 martie 2012

Uica în Rai

Am fost ieri în rai. Adică pe-un picior de plai pastoral, pe Valea Almăjului din Banat, într-o localitate numită Prigor de care puţini au auzit şi e păcat. Am făcut un montaj foto-video, acum mă chinuie cu el să îi dau formă finită şi o să vedeţi că nu spun baliverne.
Şi ce credeţi că am făcut?
Păi am fript un miel în proţap, umplut cu tocătură de drob şi copt pe îndelete la foc de stejar.
Nebunie, şi dezmăţ.
După amiază pun filmul pe blog.

sâmbătă, 24 martie 2012

Plec din ţară la noapte

Lumea rea bârfeşte...
Lumea rea ponegreşte...
E plină lumea de lume rea...
Cică Elena Udrea ar fi gacica lu domn Preşedinte şi că şi a ajuns ministeriabilă prestând cu fofoloanca...
Răi da şi fraieri, păi nu se prindea doamna lu domn Preşedinte şi îl băga în cotrocenii lui de vaporean?
Cică Elena Băsescu e proastă de dă în gropi şi nu ştie să vorbeşte...
Pervertiţi domne, pervertiţi, păi nu o vota atâţia votanţi care este...
Cică ala micu de a fost priministru, cum dracu îl chema... Toc, Poc, Moc , ştiţi voi despre care este vorba, ar fi luat examenele de la facultate prestând muncă de dulgher cu tesla la vilele de lemn ale decanului, prodecanului şi rectorului de la Facu...
Păi ce era ăia proşti să îşi lase gradu seisimic pe mâna pămpălăului?
Rea lume domne, plină de venin, nu le-ar mai ajunge pensiile şi indemnizaţiile.
Din cauza lu românii ăşta care ştie numa să dea cu boata şi cu sapa, m-am hotărât să plec din ţară.
Am vorbit aseară cu domn deputat Boldea să mă ia la el în Kenya şi diseară plec spre Congo.
Aşa că asta e ultima mea postare, vă las pe mâini bune:
Preşu
Udroaica
Elena cu buze de ceramică
Au ei grijă de voi mă nemernicilor care sunteţi !

vineri, 23 martie 2012

Şi totuşi voi candida


Stăteam pe gânduri şi îmi vărsam amarul într-o sticlă de răchie bătrână, fiindcă în sufletul meu îmi doresc să devin PREŞEDINTELE UNIVERSULUI.
E o funcţie care mi se potriveşte ca o mănuşă şi vă rog să mă credeţi că aş fi un preşedinte pe cinste, adică m-aş implica, aş face ordine în galaxie, pentru început, nici o cometă nu ar mai umbla de capul ei, aş interzice fazele lunii şi mareele, asteroizii ar primi plăcuţe de înmatriculare, iar praful cosmic ar fi curăţat de două ori pe săptămână cu aspiratorul.
În plus, aş distribui pământ gratis pe Marte, Jupiter şi Saturn ca să facă lumea grădinărie interplanetară.
Şi cum îmi înecam amarul aşa, am primit un e-mail de la
un magazin virtual pe cinste care are o gamă înebunitoare de încălţări şi băieţii încântaţi de candidatura mea, s-au oferit să îmi dea o pereche de papuci.
Prima dată m-am enervat, adică stai domne, ce faceţi, ÎMI DAŢI PAPUCII ?
De-abia după aceea mi-am dat seama că gestul lor este unul curtenitor şi plin de apreciere la adresa mea.
Adică au grijă să fiu o prezenţă şarmantă, chiar şi în papuci.
Aşa că le-am mulţumit şi am purces la alegerea încălţărilor prezidenţiale. A trebuit să colind mult, pentru că au o ofertă atât de diversificată şi am apelat şi la consultanţă de specialitate, adică am întrebat-o pe Nemţoaica de nevastă-mea cam ce mi s-ar potrivi. Şi după îndelungi şi istovitoare consultări şi medieri, mi-am ales pentru campania electorală aceşti papuci
http://www.zorilestore.ro/papuci-barbati-rider-swin-ad-m-80150_22197
care par şi comozi şi uşori, au un aer sobru dar în acelaşi timp sportiv şi nici preţul nu e unul care să arunce Universul în aer.
Aşa că fraţilor, mă reînscriu în lupta electorală, încălţat cu papuci noi şi să vedeţi câte voturi acumulez.
Cred că o să trec de sută la sută.

joi, 22 martie 2012

NU MAI CANDIDEZ

Am primit ameninţări teribile fraţilor...
Candidatura mea la postul de Preşedinte al Universului a umplut de fiori tot mediul politic.
Pentru că băieţii ăştia cu milioane de euroi în spate şi-au dat seama că în faţa mea nu au nici o şansă.
La început mi-au făcut oferte generoase.
Primul a fost Dan Diaconescu, subţirel şi direct mi-a oferit un iacht cu tot cu căpitan şi două mateloate, ca să mă înscriu în partidul său şi să candidez sub culoarea violet. Şi cum l-am refuzat politicos, m-a ameninţat cu dezvăluiri despre faptul că pun prea mult leuştean în ciorbă şi folosesc numai legume importate din Ungaria.
Între timp, îmi sosise un fax de la domnul Prigoană care pe un ton amical îmi cerea să renunţ la candidatură în schimbul a trei mii de tone de deşeuri reciclabile şi o maşină tip vidanjă care curăţă tot. Şi dacă nu, nu...
Nu i-am dat importanţă pentru că tocmai vorbeam la telefon cu Gigi Becali. El îmi oferea iaurt de oaie pe toată viaţa şi un loc în loja de onoare de pe Ghencea.
Apoi a trecut la ameninţări şi cum eram prea absorbit să îl ascult pe celălalt fir pe Traian Băsescu, nu l-am mai băgat în seamă.
Preşedintele nostru mi-a spus direct şi de la obraz că îl deranjează candidatura mea şi m-a băgat marinăreşte undeva de unde să nu mai ies.
Şi a fost atât de convingător încăt, fraţilor, am hotărât să nu mai candidez.
Aşa că pentru moment, Universul va rămâne fără Preşedinte.
Şper să se descurce el şi fără, aşa cum s-a descurcat până acuma.
Iar eu o să îmi văd de cratiţele mele vechi.
Şi îmi cer iertare dacă v-am dezamăgit, dar cred că sunteţi obişnuiţi cu minciunile politicienilor!

marți, 20 martie 2012

Uica Mihai candidează

M-am hotărât să candidez la funcţia de PREŞEDINTE AL UNIVERSULUI.
Mâine încep campania electorală.
O să vă trimit fiecăruia dintre voi prin E-mail, câte un ciolan fermecat, de pe carnea nu se termină niciodată şi câte un ulcior cu vin din Caana Galileii, în care torni apă şi bei Otonel.
Şi vă mai dau şi câte un mercedes pliabil, care nu necesită loc de parcare.
Seara îl pliaţi şi vă încape în buzunarul de la piept.
Încerc acum să fac rost şi de câteva AUTOMATE DE DISTRIBUIT FERICIREA pe care le voi instala la răscruci.
Mai am de gând să abolesc, chiar din prima zi de mandat, munca.
Iar moneda de schimb internaţională va fi surâsul şi va înlocui şi euroii şi dolăreii. Se va numi banul acesta, surâsul greu !!!
Votaţi-mă şi veţi fi aproape veşnici !
Aştept comentarii, propuneri, sugestii şi reclamaţii.
Primele o sută de mii de postări valide vor primi şi un premiu special:
UN MĂR...
CU TOT CU EVĂ...
ŞI CU ŞARPE, BINEÎNŢELES...

miercuri, 14 martie 2012

De ce RIUF

Notă importantă:
ACEASTĂ POSTARE FACE PARTE DIN CAMPANIA INIŢIATĂ DE CĂTRE :
www.riuf.ro
şi îşi propune să fie o pledoarie pentru studiul în străinătate al tinerilor studenţi români.
Amănunte mult mai convingătoare, păreri pro şi contra, detalii semificative găşiţi participând la la întâlnirile RIUF organizate pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.
Ehe-hei! Studenţie, studenţie...

Până la urmă, îmi pun întrebarea firească:
De ce ar fi nevoie de un târg al universităţilor şi al studenţilor.
Poţi să te documentezi şi să afli cam tot ce te interesază stând comod acasă în faţa calculatorului şi navigând pe internet.
NU E AŞA!!!
La târg găseşti seminarii şi workshop-uri interesante şi aplicate care îţi deschid ochii.
Intri în contact cu cei din generaţia ta, socializezi şi schimbi opinii, ponturi, informaţii.
Primeşti materiale tipărite, consultanţă şi sfaturi de la persoane bine pregătite care se miscă în domeniu ca peştele în apă.
Îţi faci cunoştiinţe noi, creezi relaţii utile în viitor.
Şi îţi mai mişti naibii picioarele şi mai vezi lumea şi mai respiri alt aer.
Du-te la târg şi o să vezi că am dreptate !

Despre o studenţie şi altă studenţie

Notă importantă:
ACEASTĂ POSTARE FACE PARTE DIN CAMPANIA INIŢIATĂ DE CĂTRE :
www.riuf.ro
şi îşi propune să fie o pledoarie pentru studiul în străinătate al tinerilor studenţi români.
Amănunte mult mai convingătoare, păreri pro şi contra, detalii semificative găşiţi participând la la întâlnirile RIUF organizate pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.
Ehe-hei! Studenţie, studenţie...

Îmi aduc aminte de vremuri pe care de fapt le ştersesem cu buretele din amintiri, fiindcă e o aglomeraţie acolo, de nu se mai înţelege om cu persoană. Am ajuns să îmi confund dascălii cu profesorii şi anii de studiu între ei. Nu mai recunosc emoţia examenului de admitere la care aveam trac şi nici prima reuniune cu colegii la o bere.
Dar îmi rămâne tonusul acelor ani, atmosfera generală inconfundabilă, mustrările de conştiinţă că nu mă ridic la nivelul pretenţiilor dăscăliceşti şi asalturile "cu burta pe carte" dinaintea sesiunilor.
Păcat că nu există meseria de student !
Dar lăsând gluma la o parte, dragii mei care veniţi să citiţi aceste rânduri, vreau să mărturisesc punându-mi mâna pe locul unde îmi bate inima învelită în colesterol, că anii de studenţie m-au format nu doar definitiv ci mai ales irevocabil. Citisem Gargantua şi Pantagruel, dar nu ştiam mai nimic despre Rabelais, recitam din Villon fără să ştiu cine era, avem impresia că Benjamin Franklin era un degringolat care se juca de-a zmeul în curtea din spatele casei şi multe alte multe de care n-am ajuns să mă ruşinez din prea exacerbat orgoliu. Iar studiul cu ţintă şi obiect m-a dus în miezul vieţii şi fenomenelor transformându-mă dintr-o fiinţă cugetătoare într-o fiinţă întrebătoare.
Setea de cunoaştere a venit firesc şi fără explicaţii savante, mi-a intrat în creier şi acolo a rămas până acum şi pe mai departe.
Poate că acesta este motivul pentru care rămân tânăr chiar şi bătrân fiind.
Rezultatul spunerii mele este unul singur şi de fapt două:
1. Copii plecaţi să studiaţi în străinătate şi întoarceţi-vă înapoi în ţară şlefuiţi cum se cuvine, pentru un viitor după care noi tânjim şi nu vă temeţi, cât lipsiţi voi, noi ăştia părinţii voştri, ţinem ţara în spinare.
2. Părinţi tăiaţi-vă la degete şi în buzunare şi trimiteţi-vă copii la studii în străinătate, ca să nu avem senzaţia că ţinem ţara în spinare degeaba.Şi nu vă temeţi vin ei înapoi !!!

marți, 13 martie 2012

Elena Udrea şi Mihai Răzvan Ungureanu au păcătuit

La inaugurarea unei pârtii de schi unde a tăiat panglica, Elena Udrea (costum de fâş alb, cizme apresky, căciuliţă din puf de lebădă) s-a întâlnit cu MRU (costum negru de camgard, cămaşă albă de poplin, cravată purpurie de mătase natur, palton de păr de cămilă, pălărie FBI) pe holul hotelului unde el tocmai locuise iar ea, tocmai urma să locuiască. Au schimbat priviri pe supt gene şi-au zâmbit şi toată zăpada de pe munte s-a topit.
Într-o fracţiune de secundă au înflorit ghioceii, apoi brânduşele, genţiana, cătina, murul alb, caprifoiul şi dracu ştie mai care plaaante montane, apoi amândoi s-au trezit virtual, goi puşcă, ea silfidă şi el pudic, într-o piscină construită cu Fonduri de la UE. Totul s-a încheiat într-o clipire de pleoapă fiindcă fondurile nu erau suficiente şi pentru un boiler şi o centrală termică, iar apa era rece ca un scotch on the rocks.
Aşa că povestea s-a terminat doar sugerată, cei doi au trecut unul pe lângă altul ea (costum de fâş ud, cizme murdare de cloramină, căciuliţă năpârlită) el (cravată şifonată, cămaşă cu guler lipicios, costum mai mic cu două măsuri, palton canci).
De atunci nu se mai suportă şi se bârfesc pe la colţurile televiziunilor.
Dacă mai făcea Elena rost de juma de milion de euroi pentru centrală....
Alta era povestea lor !!!

luni, 12 martie 2012

Student în străinătate

Notă importantă:
ACEASTĂ POSTARE FACE PARTE DIN CAMPANIA INIŢIATĂ DE CĂTRE :
www.riuf.ro
şi îşi propune să fie o pledoarie pentru studiul în străinătate al tinerilor studenţi români.
Amănunte mult mai convingătoare, păreri pro şi contra, detalii semificative găşiţi participând la la întâlnirile RIUF organizate pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.
După ce mi-am mai plimbat o seară întreagă curiozitatea pe internet, răsfoind în primul rând informaţiile celor de la RIUF, am fost sunat de Pătruţ, colegul meu de suferinţă din vremea studenţiei.
-Ascultă omule, mi-a spus el, ia adună-te repede pachet şi vino până la mine, că am organizat o conferinţă de presă special pentru tine şi dacă nu apari în douăzeci de minute s-ar putea să bem noi tot vinul iar ţie îţi rămân doar paharele de spălat.
Aşa că m-am prezentat de urgenţă, că nu e bine să glumeşti cu Pătruţ.
La el în sufragerie, gaşca întreagă de prieteni adunaţi în păr, montaţi deja şi aşteptându-mă.
-Ia uite, ce i se năzare lui, m-a luat Pătruţ din prima, să plece să mai studenţească o dată şi încă unde, în Republica Dominicană. Păi ce crezi, că noi nu îţi citim blogul?(vezi postarea http://paparanormalia.blogspot.com/2012/03/vise-de-student-batran.html) Mai ştim şi noi să navigăm domnule, ne mai interesează şi pe noi Virtualia. Şi ne-am dat seama că ai nevoie de o mână de ajutor şi dacă prietenii nu ţi-o întind, atunci cine? Dar hai, mai întâi ia un pahar de vin, că l-am îndoit cu apă să ne ajungă la toţi şi apoi ne-om lămuri.
În esenţă, prietenii m-au lămurit în cadrul "conferinţei de presă", că fiul meu a luat o decizie înţeleaptă să plece la studii în străinătate.
-Uite, flăcăul meu, mi-a detaliat Grigore, un inginer horticol de excepţie, exact ca ca al tău, s-a înscris pe o listă de aşteptare pentru Oxford, şi-a cheltuit cam o lună de dimineţi pe Internet şi până la urmă a fost admis la un interviu la Bucureşti, după aceea la încă unul în Anglia şi a reuşit frate, fără pic de sprijin din partea mea, numai pe puterea şi pe căpăţâna lui. L-a ajutat foarte mult faptul că a aprofundat în ţară studiul în limba engeleză şi când a ajuns la Oxford, se simţea ca peştele în apă. L-am însoţit şi eu la interviu şi am luat cina în sala comună a campusului, acolo unde au fost filmate şi scenele din Harry Potter. Domnule, mă aşteptam să zboare bufniţe cu scrisori în cioc pe deasupra noastră, la orice moment.
-Al meu studiază la Bruxelles, Management şi Comunicare...
-Al meu e la Roma, face Marketing...
-Al meu...
Ho, opriţi-vă bă, nu mai trebuie să mă tocăiţi la cap, am văzut lista cu universităţile participante la RIUF, http://riuf.ro/index.php?page=for_visitors_list aşa că nu îmi mai rămâne decât să mă duc pe 20 Martie la Timişoara la Târg împreună cu fiul meu, şi acolo vom primi toate lămuririle necesare de la specialişti în domeniu, nu de la băutori de vin îndoit cu apă ca voi !
Mai bine haideţi cu toţii la mine, că mai am ceva tulburel rămas de-astă toamnă şi promit să vi-l dau aşa natur, fără să îl botez !

Vise de student bătrân

Notă importantă:
ACEASTĂ POSTARE FACE PARTE DIN CAMPANIA INIŢIATĂ DE CĂTRE :
www.riuf.ro
şi îşi propune să fie o pledoarie pentru studiul în străinătate al tinerilor studenţi români.
Amănunte mult mai convingătoare, păreri pro şi contra, detalii semificative găşiţi participând la la întâlnirile RIUF organizate pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.
În ceea ce mă priveşte, deşi sunt trecut de mult de vremea studenţiei de care îmi aduc aminte cu încrâncenată nostalgie, sunt bine documentat, fiindcă mai am încă un copil student în anul întâi la Facultatea de Arte Plastice din Timişoara şi umblu şi eu şi el pe toate uliţele internetului căutând o facultate potrivită pentru . Aproape că el a decis să plece în Franţa, bineânţeles la Paris, deşi eu îl bat la cap să aleagă o facultate nemţească din Nurenberg, institutul Albrecht Durer.
Motivul ar fi că vorbeşte nemţeşte la perfecţie, ceea ce constitue un atuu în plus, el fiind etnic din partea maternă, dar în replică îmi argumentează că stă relativ bine cu franceza, că are posibilitatea să îşi perfecţioneze expresivitatea lingvistică şi mai mult şi pe deasupra, Parisul este buricul artistic al pământului.
Oricum se va lămuri mult mai bine după ce va lua parte la întâlnirea RIUF de la Timişoara, unde o să fie şi eu prezent fiindcă ard de nerăbdare să mai stau între studenţi.
Eu unul respect şcoala românească, tradiţia şi permanenţa ei, fiindcă m-am format în ea şi am nostalgia ceaiurilor studenţeşti cu discuri de vinil şi magnetofoane cu lămpi.
Dar n-aş ezita nici o clipă dacă ar mai fi, să plec la studii în altă ţară.
Plecatul de acasă de tânăr îţi dă tărie de caracter, forţă şi te obişnuieşte cu ideea că eşti cetăţean planetar.
Nu mai spun că pe dincolo, universităţile au înzestrări de vis, de care noi ducem lipsă.
Ştiţi ce aş alege eu personal?
Un studiu de trei ani la Filologie în Republica Dominicană, unde se află la San Domingo, cea mai veche universitate din Lumea Nouă. Literatura Hispanică şi cea de sorginte latină se află aici în cetatea lor, iar dascălii de acolo sunt somităţi de rang egal cu cel al domnului Cristofor Columb, despre care încă se vorbeşte pe holurile universitare.
Ori m-aş duce să studiez la Madrid, fugind după cursuri să mă pierd prin Prado...
Vise prieteni, nu o să pot să mă duc să studiez în străinătate...
Nu pentru că aş fi prea bătrân (am suflet tânăr de ied), ci pentru că geloasă, Nemţoaica de nevastă-mea n-o să mă lase să plec de acasă.

duminică, 11 martie 2012

Astenic

Dimineaţa are gust amar de cenuşă, de cerneală de sepie, de mugur îngheţat de plop. Îmi târâi mai mult sufletul, începe o săptămână fără orizont, fără semne de carte între paginile ei, fără suntete călăuzitoare.
O să îmi fac un program pe care nu am de ce să îl respect, am să mă pregătesc de drumuri pe care nu o să le fac, voi scrie scrisori ce vor rămâne închise într-un sertar.
Hai, hai, hai !
De ce încep să semăn cu o piatră de râu pe care valurile nu o mişcă din loc?
De ce gândesc mai lent decât scurgerea unei picături de plouă pe parbriz?
De ce scriu până la urmă despre toate chestiile astea?
.... astenie de primăvară...

Un preşedinte paranormal

Avem un Preşedinte paranormal !

Născut dintr-o eroare istorică, omul politic Traian Băsescu s-a înţepenit de douăzeci de ani în funcţia de durul mahalalei, băiatul cu şuriu vesel, copilaşul cu şlaidăr şi ţeavă de suflat cornete de hârtie cu ac de gămălie în vârf.
Toate ieşirile sale, (atunci când nu lăcrimează crocodiliceşte), sunt vexante şi paparanormale.
Asăzi l-am văzut pe postul naţional, într-o emisiune intitulată parcă, PREŞEDINTELE LA RAPORT, declarând că dânsul a întrerupt orice fel de relaţie personală cu Petrom fiindcă i se pare o companie avidă, fofilată doar în câştiguri perverse, care extrage ţiţeiul strămoşesc la preţul de 16 dolari barilul şi îl raportează la preţul internaţional de 130 de dolărei.
Păi frate paparanormal, cine a vândut petromul, austriecilor paşoptişti?
Eu?
Nu nenică, de-alde voi politrucii portocalii, roşii, albaştri şi de toate culorile.
Puţiţi cu toţii a ţiţei şi a acciză.
Futu-vă-n cur !

vineri, 9 martie 2012

Patru zărgheli comune

La ora prânzului, un tramvai a călcat o babă.
Asta nu e ştire, spunea Ion Cristoiu pe vremea şcolii de gazetărie de la EVZ.
Ştire este dacă o babă a călcat un tramvai.

În fiecare an, datorită deplasării marii dorsale din Atlantic, America se apropie de europa cu 37 de centimetri.
Şi totuşi, preţul biletelor de avion, rămâne neschimbat.

În japonia trăieşte o specie de maimuţe care se hrăneşte exclusiv cu creier de om. În zona muntelui Kugiama, unde sălăsluieşc aceste primate, oamenii umblă cu creştetele acoperite cu calote de oţel. Totuşi din când în când, atunci când se duc la frizer, oamenii îşi dau jos tichiile protectoare. În acel moment, maimuţele atacă necruţător.
Din acest motiv, toate frizeriile din districtul respectiv, au dat faliment.

La Românii au talent s-a prezentat în preselecţii moş David Gheonoaie din Urlaţi. Talentul să neobişnuit consta în înghiţirea ouălelor întregi, cu tot cu coajă. Din cauza scumpirii recuzitei, el a trebuit să renunţe la probă, având doar varianta să înghită în loc de ouă, fructe de kiwi, mult mai ieftine şi asemănătoare ca formă şi ca dimensiuni, cu oul. Dar, patriot convins Moş Gheonoaie a refuzat să îşi bage în organism asemenea spurcăciuni de prin străinătăţuri. Astfel, românii au rămas cu un talent mai puţin.

joi, 8 martie 2012

Hoţul de mărţişoare

Umblă un nebun prin târg, cu privirea vânătă, nebărbierit şi plin de slin.
Şi ori de câte ori vede o femeie cu mărţişor prins în piept, se repede ca un vultur şi îl smulge.
Femeile, ca femeile dau ţipete lungi şi în loc să ţipe Ajutoooor poliţiaaaa!
ele urlă: mărţişoruuu, mi-a furat mărţişoruuu, puneţi mâna pe nenorocitu ălaaaa!
Iar lumea priveşte amuzată şi îşi vede de treaba ei.
Îl cunosc pe hoţ, de altfel un zărghit blajin şi cuminte, şi ştiu ce face.
De fiecare dată când mai fură un mărţişor, să ascunde într-un gang şi şi-l prinde în rever. Are la sfârşitul zilei o panoplie multicoloră pe pieptu-i firav.
Iar seara, când apare luna plină şi câinii încep a hăuli prelung, la adună pe toate smulgându-le şi le aruncă într-un canal, de fiecare dată acelaşi canal, care de-a lungul vremii a devenit zăcământ de mărţişoare.
În rest omul se comportă aproape normal şi nu iese cu nimic în evidenţă.
A! Ba nu, dacă îl întrebi cum îl cheamă rânjeşte într-un dinte şi rosteşte clar şi răspicat:
Traian Băsescu !

miercuri, 7 martie 2012

Suta de Euro

Ce face românul când nu mai are nici un leu?
Păi, schimbă o sută de euro.

Pe scară la mine, aproape că nu mai sunt vecini, au rămas doar babele şi liotă de copii.
Restul lumii e la muncă în străinătate.
Gogică de la trei taie lemne cu drujba undeva în Pirinei şi trimite acasă prin Western Union câte opt sute de euro lunar. Câştigă bine băiatul iar nevastă-sa a pus termopane, gresie şi faianţă, laminate şi a cumpărat plasme pentru fiecare cameră. Trăieşte pe picior mare şi se laudă cu Gogică, în timp ce şi-o trage cu Valeriu de la doi.
Ăsta are nevasta plecată în Austria îngrijeşte o babă paralitică, ce mai, o şterge la cur şi îi face toate alea şi pentru asta primeşte o mie două sute la lună.
Ştersul la cur e mai tare decât tăiatul cu drujba.
Valerică nu şi-a pus nimic în apartament, fiindcă nevasta nu-i trimite decât trei sute şi alea din când în când, dar Valerică se descurcă fiindcă pune gresie şi faianţă în tot blocul şi câştigă mai bine decât nevastă-sa. În plus are linişte, fiindcă puşiul lui e mai mult pe la nevasta lui Gogică, care are şi ea doi băieţi apropiaţi ca vârstă, şi kindării mănâncă şi se joacă împreună în timp ce părinţii şi-o trag în dormitor.
La parter locuieşte mama Bina o băbuţă dată dracului, iute ca spirtul pe care toată lumea o iubeşte şi se fereşte de e fiindcă e cicălitoare ca o gaiţă. Are şi băiatul şi nora duşi la lucru în Corsica, sunt bucătari la un han şi n-au mai fost de doi ani pe acasă. Mama Bina are grijă de doi nepoţi, un băiat şi o fată, nişte copii speriaţi cu ochii mari şi trişti, pe care Bina îi îmbracă numai în blugi şi pume, trendy carevasăzică. Primeşte un cec gras în fiecare lună şi are grijă de copii ca de ochii din cap. Nu-i scapă niciodată din priviri, ca o vulturoaică şi să dea dracu să pui mâna pe vre-unul din odoarele ei, că te spurcă de te trece Dunărea. A dracului baba, a început din banii trimişi să clădească ditamai viloaia la marginea oraşului şi plănuieşte să vândă apartamentul în primăvară şi să se mute la casă cu copii.
A dracului baba...
Mai e o familie plecată cu totul, cu copii, cu căţel cu purcel, Ştefăneştii de la doi, ei sunt în Canada, naiba ştie ce învârtesc pe acolo, se zvoneşte că au firma lor şi că nu mai au de gând să se întoarcă. Ei trimit bani unui văr de-a lor, care plăteşte toate cheltuielile pe scară, curentul, satelitul, mă rog. Şi mai vine la apartament din când în când, însoţit de câte o tipă şucară, cică sanchi, le aduce să facă curat, să şteargă praful etc. dar adevărul e că e un curvar stricat până în măduva oaselor.
În rest, e un tip amabil, plăcut la înfăţişare şi cu un vocabular ales. Se zvoneşte că ar fi fost la studii în america şi că învârte afaceri pe picior mare cu acţiuni şi ale chestii din astea.
Pe etajul meu nu mai e nimeni, toţi sunt plecaţi afară la căpşuni, la sparanghel, la îngrijit babe şi moşi, am rămas singur cuc, nu mai am cu cine să joc o tablă, cu cine să îl înjur pe Becali când pierde Steaua şi dumnezeu ferească să rămân fără sare în casă sau chibrite pentru aprins aragazul, că ăla sunt.
Sunt zile în care în tot blocul e o linişte de mormânt. Ai impresia că te afli într-o piramidă egipteană şi aştepţi ca din clipă în clipă de la ghena de gunoi sau din uscătorie să iasă un faraon înţolit în aur care să te întrebe:
"Auzi, n-ai să îmi schimbi o sută de euro?"

luni, 5 martie 2012

Salariu de Parlamentar

Până ieri aveam impresia că Parlamentarii sunt nişte semizei. Îi vedeam întodeauna la televizor în talcşouri, îmbutonaţi şi îngrizonaţi, încliftaţi şi traşi la patruace, scrobiţi, pigluiţi şi îmbrobodiţi, supraoameni prin gura cărora democraţia grăieşte.
Suprainteligenţe aşezate prin vot în scaunele înalte ale voinţei populare, dirigiuind, legiferând, stabilind, hotărând, concluzionând, apărând, înfierând, luptând, înfrângând, ce mai zeităţi care conduc lumea, stabilesc traiectoria soarelui, a lunii şi a stelelor pe cer, mersul anotimpurilor, curgerea apelor, direcţia vântului.
Dar ieri opinia mea s-a dezumflat ca un balon.
A fost zi de salariu la Parlament şi i-am văzut pe domnii parlamentari stând umili la coadă, semnând ştatele de plată ca orice muritor de rând, răsfoind cu ochelarii pe nas teancul de foi, descheiaţi la nasturul de sus al cămăşii descliftaţi despopoţonaţi, înnumărând cu degete tremurate teancul de bani.
De, oameni şi ei, săracii !!!

duminică, 4 martie 2012

În pielea goală

Pielea umană este de fapt un organ cu funcţii multiple, multe dintre ele nedefinite încă pe de-antregul. Dacă beleşti o persoană şi desfăşori pielea astfel obţinută, obţii o suprafaţă plană de 7 metri pătraţi.
Închipuiţi-vă douăşunu de milioane de români beliţi şi puşi unul lângă altul. Pieile lor înădite ar acoperi 147 de milioane de metri pătraţi, adică 80 la sută din suprafaţa totală a României. Dacă s-ar întoarce şi românii plecaţi peste graniţe de frică să nu fie beliţi, am acoperi ţara suta la sută şi ar rămâne şi un excedent de două milioane de metri pătraţi, pe care să îi punem la dispoziţia UE.
Printr-o contribuţie a excedentelor din toate ţările UE, am reuşi să acoperim europa de la Gibraltar până la Urali şi am obţine o Ţară de Piele care i-ar face să crape de invidie pe americani. Şi pe chinezi. Şi pe ruşi.
Vă daţi seama, mă beliţilor ?

sâmbătă, 3 martie 2012

Cartof, cartofi, mulţi cartofi

Nepotul meu de cinci ani m-a întrebat privindu-mă cu trebăluiesc în bucătărie:
Moşu da pe cartofi nu îi doare când îi cureţi de coajă cu cuţitul?
Am privit cartoful pe care tocmai îl scobeam de resturile negre cu vârful cuţitului, m-am oprit şi nu am ştiut ce să răspund.
Nepotul mă privea fix cu ochii mari, fără să clipească.
-Nu îi doare, m-a salvat Nemţoaica angajându- se în conversaţie, cartofii nu sunt vii, ei sunt... ei sunt... cartofi.
-Hmmm! a făcut nepotul şi a plecat din bucătărie trăgând după el maşinuţa de plastic legată cu sfoară.
Eu am lăsat cuţitul la o parte, am luat un cartof din lada cu legume şi l-am privit adânc în ochi.
- Nu te lua după ea, e femeie, mi-a spus cartoful, ce ştiu femeile? Mai bine curăţă-mă de coajă că a început să mă mănânce. Şi vezi să mă fierbi, să nu mă frigi, că fac alergie la ulei. Hai o dată, ce te blezgoi aşa la mine, ori eşti bătut cu leuca.
Da, am zis eu şi am pus cartoful la loc în coş. Sunt bătut cu leuca în cap.
Şi m-am dus să-l iau pe nepot la o plimbare lungă prin oraş. Pe drum, era plin de oameni îngânduraţi care mergeau pe străzi cu capul în jos. Toţi semănau cu nişte cartofi.