vineri, 6 iunie 2014

Cheia de la poarta verde


Mă aleg, nu mă aleg...

Ion Minulescu
Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.

Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.

Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...

Furnici roşii

M-a sunat ieri la prânz Elena. Avea vocea portocalie de campanie, cu vocalele apăsat pronunţate şi consoanele uşor îndulcite. O ghiceam agitată, băgată în priză, uşor colerică şi mai mult decât plină de năbădăi.
- Ce faci fă Miştocarule, n-ai mai dat nici un semn de viaţă de enşepe luni. Lipseşti de pe feisbuc, de pe tviter, de pe blog, ce mama blogurilor, te-ai dilit? Acum când e cel mai mult nevoie de tine, să faci opinie, să dirijezi să iimplementezi,  să mama dracului, iară se suie frunicile astea pe mine. 
- Elena unde eşti?
- Unde dreaq să fiu, la plajă, sunt albă ca o brânză şi simt că mi s-a scurs tot calciu din organism. E plin dă furnici aici domne, nişte alea mari şi roşii, parcă-s pesedei din ăia negrii în cerul gurii. Cred că îmi adun prosopul şi mă duc la un salon dă bronzat...
- Elena, lasă dracului furnicile, ce ai de gând, am auzit că mâine candidezi.
- Păi da, cum să nu candidez, ce vrei să îl las pe mitocanul ăla de Papahagi, că numa barbeta e dă el, ori pă Funeriu, păi ăsta e în stare să introducă limba japoneză în constituţie...
- Nu te pripeşti Elena, adică vreau să spun...
- Vrei pe dreaq, eşti şi cu ca toţi ăilalţi, nu vă convine domne când o femeie ia cârma în mână, adică ce n-ai mai văzut muiere cu coaie? Am domne, am mai multe decât tot birou executiv împreună şi la un loc. Şi în plus îl am pe Traian...
- Elena, nu la asta mă refeream, ştiu că eşti bărbată, frica mea ţine de breton, cine dracu te-a sfătuit să îţi schimbi lucul, cu bretonu ăla parcă eşti EBA pe invers, ar mai lipsi să îţi pompezi nişte botox în buze şi gata. 
- Păi băgala-ş pe mă-sa, coaferu ăla la care am fost de m-ai trimis tu, să mă aranjeze, nu ştiu ce draq a făcut şi mi-a tăiat buclele naşpa, nu am mai putut corecta decât cu bretonu ăsta, da ce, chiar nu îţi place, eu parcă simt că mă întinereşte, mă simt la vârsta uteceului dragule, îmi vine să cânt patriotice pe trei voci.... Au! Auuuu... auuuu... ajutooooo....
- Elena, Elena ce ai păţit, Elena....
- Furnicile, furnicile, e una mare cu ochelari, roşie şi cu breton, m-a muşcat de... de... înţelegi tu... fug dracului să mă dau cu nişte deteteu... te sun mîine după alegeri ca să mă feliciţi... auuuuuuuu.... 
Şi a închis....
E de comă cu furnicile astea roşii domne !!!

luni, 10 martie 2014

Elena dragostea mea

Mai mult de şase luni, Elena n-.a dat nici un semn de viaţă. Nu m-a vizitat, deşi înainte dădea buzna peste mine la miezul nopţii să îmi ceară o aspirină şi un Blegomazin, nu m-a sunat, deşi în vremurile bune mă asasina cu telefonatele, nici un email ori măcar un semeseu, nimica, nimica. Tăcere totală de parcă nici n-aş mai fi existat.
De ziua ei i-am trimis un coş de crini imperiali şi un Chanel number faiv, de Crăciun o felicitare muzicală şi trei străchini cu piftie, de Întâi Martie un mărţişor cu rubine şi ea nimic. Ca scroafa în cucuruz.
Şi aseară ce să vezi, brusc telefonul. Nu tu iartă-mă, nu tu scuză- mă, a intrat în discuţie aşa brusc, de parcă ne-am fi despărţit la prânz, la colţul străzii.
Ce să zic, are femeia asta un tupeu, din calea afară. De fapt tupeul ei ţine loc de toate, e ca plita încinsă din bucătărie pe care poţi să coci, să fierbi să prăjeşti, dar chiar poţi să te şi  frigi ori să te pârleşti.
-Auzi dragă, m-a luat ea din scurt, nu îmi dai tu o mână de ajutor, că mi-am cam prins urechile... m-a pus dracu să declar la partid că am făcut rost de două sute de primari, că i-am trecut cu bagaje şi sarsanale la Mişcarea Populară şi acu mi-e să nu mă prindă ăştia cu minciunica, îţi dai seama ce pată pe obrazul meu...
Şi de-aia zic, să bagi tu acolo nişte texte, că tu ai trecere pe la ţărani, să îmi aduni nişte primari de comună acolo la mine în partid, poţi să le promiţi că le dau la toamnă bani de stadioane în pantă, de părculeţe în pădure, de piscine, bazine şi terenuri de hochei, ce vrei tu promite-le, minte-i cu ardoare, numai să mi-i aduci.
I-am răspuns intrigat:
-Elena dragă, nu înţeleg, ce primari, ce partid?
Au urmat secunde lungi de tăcere, apoi am auzit- o:
- Uh băgami-aş, hai că am greşit numărul, am format aiurea din agendă, că mi-a luat ăştia de la partid un smartfon care nu poate fi urmărit şi nici detectat şi încă nu m-am obişnuit cu el că are o groază de şmecherii, futu-i. Hai că te sun eu altădată, acum sunt în campanie !
Şi ţac!!! a închis.