Elena dragostea mea

Mai mult de şase luni, Elena n-.a dat nici un semn de viaţă. Nu m-a vizitat, deşi înainte dădea buzna peste mine la miezul nopţii să îmi ceară o aspirină şi un Blegomazin, nu m-a sunat, deşi în vremurile bune mă asasina cu telefonatele, nici un email ori măcar un semeseu, nimica, nimica. Tăcere totală de parcă nici n-aş mai fi existat.

De ziua ei i-am trimis un coş de crini imperiali şi un Chanel number faiv, de Crăciun o felicitare muzicală şi trei străchini cu piftie, de Întâi Martie un mărţişor cu rubine şi ea nimic. Ca scroafa în cucuruz.

Şi aseară ce să vezi, brusc telefonul. Nu tu iartă-mă, nu tu scuză- mă, a intrat în discuţie aşa brusc, de parcă ne-am fi despărţit la prânz, la colţul străzii.

Ce să zic, are femeia asta un tupeu, din calea afară. De fapt tupeul ei ţine loc de toate, e ca plita încinsă din bucătărie pe care poţi să coci, să fierbi să prăjeşti, dar chiar poţi să te şi  frigi ori să te pârleşti.

-Auzi dragă, m-a luat ea din scurt, nu îmi dai tu o mână de ajutor, că mi-am cam prins urechile... m-a pus dracu să declar la partid că am făcut rost de două sute de primari, că i-am trecut cu bagaje şi sarsanale la Mişcarea Populară şi acu mi-e să nu mă prindă ăştia cu minciunica, îţi dai seama ce pată pe obrazul meu...

Şi de-aia zic, să bagi tu acolo nişte texte, că tu ai trecere pe la ţărani, să îmi aduni nişte primari de comună acolo la mine în partid, poţi să le promiţi că le dau la toamnă bani de stadioane în pantă, de părculeţe în pădure, de piscine, bazine şi terenuri de hochei, ce vrei tu promite-le, minte-i cu ardoare, numai să mi-i aduci.

I-am răspuns intrigat:

-Elena dragă, nu înţeleg, ce primari, ce partid?

Au urmat secunde lungi de tăcere, apoi am auzit- o:

- Uh băgami-aş, hai că am greşit numărul, am format aiurea din agendă, că mi-a luat ăştia de la partid un smartfon care nu poate fi urmărit şi nici detectat şi încă nu m-am obişnuit cu el că are o groază de şmecherii, futu-i. Hai că te sun eu altădată, acum sunt în campanie !

Şi ţac!!! a închis.