duminică, 24 noiembrie 2013

Scrisoare deschisă

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ IUBITULUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI EXCELENŢA SA DOMNUL TRAIAN BĂŞESCU

Stimate domnule preşedinte, cu profundă indignare proletară şi mândrie patriotică, înfierez încercările, tentativele şi insinuarili actualilor şi foştilor duşmani politici care îi aveţi ca orice preşedinte care este, de a vă băga în tagma jefuitorilor de norod şi de a vă transforma într-un latifundiar veros, rapace şi avid, deoarece fiindcă vi-aţi cumpărat şi dumneavoastră acolo o curea de pământ de trei sute de hectare. Care nici măcar nu poate fi numită moşie fiindcă dacă îţi pui mintea într-un ceas o poţi străbate cu piciorul pe jos cu tot cu sepepeu, consilieri şi secretată. Mai repede merge cu gipanu care nu este cazu fiindcă dumneavoastră patriotic, vă căraţi cu Dacia.
Este strigător la cer cum aceşti politicieni cu caş la gură şi chiloţii rupţi în tur, vă bălăcăresc şi vă înjură pe la toate colţurile şi televiziunilor..
Drept care vreau să vă asigur că noooi, marea masă de proletari din industria lucrării pământului, suntem alături de dumneavoastră, de familia dumneavoastră, de consilieri, de sepepeu şi de doamna Udrea când e cazul.
Şi vă puteţi baza pe noi să vă dăm o mână de ajutor în viitoarea campanie agricolă (dar şi elelctorală) la muncile câmpului, arat, semănat, plivit, lipit afişe şi alte alea şi vă asigurăm că nu vom precupeţi nici un efort ca să...
Şi ca să...
Închei urâdu-vă ca între noi oamenii pământului, cât mai multe succesuri şi tarlauă bogată.
Cu profund respect al dumneavoastră
Ioan Porumb
preşedinte al cultivatorilor de cereale şi plante botanice şi etno

P.S.
Domn preşedinte, nu îmi puteţi aranja şi mie vreo cinci sute de hectare pe lângă dumneavoastră pe acolo la Nana, numa să trimiteţi consilieru să pună o vorbă şi gata.
Că am obţinut neşte milioane de la CEC Bank şi nu am unde le băga.
Şi para-ndărăt, mă înţelegeţi, nu mai trebuie să faceţi nici un lising să vă luaţi tractoare .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu